TU ESTI SPECIAL

De Max Lucado

WEMMICK-sii au fost oameni mici din lemn.Toti acesti oameni din lemn au fost ciopliti de un sculptor numit Eli. Atelierul sau era asezat pe un deal, deasupra orasului lor.
Fiecare Wemmick era diferit. Unii dintre ei aveau nasul mare, altii aveau ochi mari. Unii erau inalti iar altii erau scunzi. Unii purtau palarii, iar altii paltoane. Dar toti au fost creati de acelasi sculptor si toti traiau in oras.
De-a lungul intregii zile si in fiecare zi, Wemmicksii faceau acelasi lucru.
Fiecare Wemmick avea doua cutii de abtibilduri. Intr-una abtibildurile erau sub forma unor stele aurii, iar in cealalta cutie, erau sub forma unor buline gri.
De-a lungul stradutelor respectivului oras, oamenii de lemn isi petreceau timpul lipind stele sau buline unii pe ceilalti.
Oamenii frumosi, adica cei al caror lemn era neted si cu vopsea rafinata, primeau tot timpul stele. Cei ai caror lemn era aspru si cu o vopsea veche, primeau buline.
Cei talentati, de-asemenea primeau stele. Unii puteau sa ridice busteni mari deasupra capului, sau puteau sa sara deasupra unor cutii mari.
De asemenea unii stiau sa rosteasca cuvinte mari sau stiau sa cante foarte frumos. In acest caz toata lumea le dadea stele.
Unii dintre ei aveau stele pe tot corpul lor! Fiecare stea pe care o primeau ii facea sa se simta foarte bine. Ii determina sa-si doreasca sa faca alceva si iar alceva pentru a mai primi o stea.
Ceilalti care desi puteau sa faca lucruri marunte, primeau buline.
Punchinello, era unul dintre acestia. El a incercat sa faca sarituri mari ca si ceilalti, dar tot timpul cadea. Iar in momentul in care cadea, ceilalti se adunau in jurul lui pentru a-i da buline.
Cateodata cand cadea, lemnul din care era alcatuit se crapa iar oamenii ii dadeau si mai multe buline.
Apoi cand dorea sa explice de ce a cazut, spunea ceva prostesc si oamenii ii lipeau si mai multe buline.
Dupa un timp avea atat de multe buline pe el, incat nu mai dorea sa iasa afara pentru a da ochii cu lumea. Ii era teama ca o sa faca ceva prostesc, cum ar fi de exemplu sa calce intr-o balta; iar atunci oamenii i-ar fi dat o alta bulina. De fapt avea asa de multe buline pe el, incat oamenii veneau sa-i mai lipeasca inca una, doar asa, fara nici un motiv.
« Merita o multime de buline », isi spuneau oamenii din lemn, unii altora.
« Nu este demn de a fi o persoana din lemn »
Dupa un timp Punchinello a ajuns sa creada in vorbele lor : «Nu sunt demn de a fii un Wemmick », isi spunea.
In zilele in care iesea afara, zile care erau putine, isi petrecea timpul cu ceilalti Wemmicksi care aveau buline, multe ca si el. Se simtea mult mai bine in compania lor.
Intr-o zi a intilnit un Wemmick care era diferit de ceilalti oameni din lemn. Aceasta persoana nu avea nici stele nici buline pe corpul sau. Numele ei era Lucia.
Nu avea abtipilduri pe corp, nu pentru ca oamenii nu ar fi incercat sa-i puna, ci doar din simplul motiv ca nu se lipeau de ea.
Unii dintre Wemmicksi o admirau pe Lucia pentru faptul ca nu avea buline, asa ca se duceau la ea pentru a-i lipi o stea pe corp, dar aceasta cadea.
Altii incercau sa-i lipeasca buline tocmai pentru faptul ca nu avea stele, dar nici acestea nu se lipeau de corpul Luciei.
« Asa vreau sa fiu si eu », se gandi Punchinello.
« Nu mai vreau sa fiu insemnat », asa ca a intrebat-o pe Lucia cum a reusit.
« Este simplu », a spus Lucia ; « In fiecare zi ma duc sa-l vad pe Eli »
« Eli ? »
« Da, Eli. Sculptorul. Ma duc sa stau in atelier cu el. »
« De ce ? »
« Du-te si vei afla ! Du-te in varful dealului. El este acolo. » Si spunand acestea, fata fara abtibilduri pleca.
« Dar va dori sa ma vada ? » striga Puncinello.
Lucia nu auzi, asa ca Punchinello se indrepta spre casa.
Se aseza in fata ferestrei si se uita la oamenii din lemn care erau ocupati cu lipirea stelelor si a bulinelor.
« Nu este corect ! », murmura el in gand; si se decise sa se duca sa-l vada pe Eli.
Urca ingusta carare care ducea pana in varful dealului si pasi in marele atelier. Ramase uimit de maretia atelierului. El era atat de mic; ca si inaltimea scaunului. A trebuit sa se ridice in varful picioarelor pentru a vedea ce este pe masa. Ciocanul era la fel de lung ca si bratul sau.
« Eu nu stau aici ! », si se intoarse sa plece.
Atunci si-a auzit numele.
« Puncinello ? ». Vocea era adanca si puternica.
Puncinello se opri.
« Puncinello, ce bine e sa te vad ! Vino, si lasa-ma sa ma uit la tine. »
Puncinello se intoarse incet si se uita la sculptorul barbos.
« Tu, imi cunosti numele ? » intreba micutul Wemmich.
« Desigur. Eu te-am creat ! »
Eli se apleca, il ridica si-l puse pe masa. « Hmm », spuse creatorul ganditor, dupa ce se uita la buline. « Se pare ca ti s-au dat niste insemne negative. »
« Nu am vrut, Eli. Eu am incercat din rasputeri. »
« Oh, nu trebuie sa te aperi in fata mea, copilul meu. Nu ma intereseaza ce cred ceilalti Wemmicksi . »
« Nu te intereseaza ? »
« Nu, si nici pe tine nu ar trebui sa te intereseze. Cine sunt ei, ca sa dea stele sau buline ? Ei sunt Wemmicksi, la fel ca si tine. Ce cred ei nu are importanta, Puncinello. Tot ce conteaza este ce cred eu. Iar eu cred ca tu esti destul de special »
Puncinello rase : « Eu, special ? De ce ? Nu pot sa merg repede. Nu pot sa sar. Vopseaua mea se decojeste. De ce am eu vre-o importanta pentru tine ? »
Eli se uita la Puncinello, isi puse miinile pe acei mici umeri de lemn si spuse incet : « Pentru ca imi apartii. De aceea contezi pentru mine. »
Nimeni nu s-a mai uitat asa vreodata la Puncinello – cu atat mai putin creatorul sau. Nu stia ce sa spuna.
« Am sperat in fiecare zi ca ai sa vii », ii explica Eli.
“ Am venit pentru ca am intilnit pe cineva care nu avea semne “, spuse Puncinello.
“Stiu. Mi-a povestit despre tine.”
“De ce nu stau abtibildurile pe ea ?”
Creatorul i se adresa pe un ton bland : « Deoarece, ea a decis ca ceea ce eu cred este mai important decat ceea ce cred ceilalti. Abtibildurile se lipesc numai daca tu le dai voie. »
« Cum ? »
« Abtibildurile se lipesc numai daca tu le dai importanta. Cu cat ai mai multa incredere in dragostea mea, cu atat mai putin iti va pasa de abtibildurile lor. »
« Nu sunt sigur ca inteleg. »
Eli zambi, “Vei intelege, dar va dura ceva timp. Ai foarte multe buline. Pentru moment, dar vino sa ma vizitezi in fiecare zi si lasa-ma sa-ti reamintesc cat de mult imi pasa.”
Eli il ridica pe Puncinello de pe masa si-l puse pe podea.
« Tine minte », spuse Eli in timp ce omuletul din lemn se indeparta :
« Tu esti special pentru ca eu te-am creat. Iar eu nu fac greseli. »
Puncinello nu se opri, dar in inima sa se intampla ceva, « Cred ca vorbeste serios.» Iar cand se gandi, o bulina cazu pe podea.