FABULE PENTU COPII - 1

"Sub Copacul Buyu" de Paul White
Fabulele doctorului din jungla
Editura Agape Colectia povestiri crestine pentru copii, parinti si bunici(transcrise de Carmen Bogdan)
Cuvant inainte
In stepa intinsa din vestul Africii se afla spitalul doctorului din jungle. Daudi unul dintre infirmieri, tocmai amesteca leacuri.Este dupa-amiaza tarziu, si umbrele se alungesc pe campie.
La usa farmaciei stau in amurg pacientii flecarind impreuna. In copacul noduros Buyu care se afla deasupra lor se cearta galagios vrabiile. Cand si cand rasuna un tipat venind din jungla invecinata.
“Mi-e o frica groaznica de lei”, incepe unul dintre ei discutia. Capul si picioarele ii sunt inca strans bandajate. Un baiat subtire si inalt trebui mai intai sa termine de tusit, pentru a putea apoi sa spuna ce vrea:
“Eu numai cand ma gandesc la serpi ma trece un fior pe sira spinarii”.
Din spate se aude o voce obosita:
“D-apoi Kifaru, rinocerul! Picioare lui fac sa se cutremure pamanatul, iar cornul lui infiorator…” Mai mult nu poate sa spuna, caci de febra si frica dintii ii clantane tare.
Dar si mai mult trebuie sa te temi de Mbu tantarul, de capusa Pappasi si de musca Hazi”, spune el si apare in deschizatura usii.
“Acestea sunt intra-devar animale mici, totusi omoara de o mie de ori mai multi oameni ca toate animalele mari de prada la un loc. Exista insa ceva mult mai periculos si totdeauna mortal…vreau sa va povestesc despre aceasta” , continua Daudi, “caci trebuie sa cunoasteti exact ce este”.
Cativa oameni au adus iarba si lemn uscat. Todeauna cand stau asa laolalta isi fac un mic foc.
“Cate laturi are aceasta canistra?” Daudi tine in mana o canistra mare de ulei pe care oamenii o privesc curiosi.
“Patru laturi” spune unul.
“Si pe langa asta un fund si un capac” ,completeaza M’gogo.Daudi da din cap. “Si pericolul de care vreau sa va povestesc are multe laturi. Ascultati…”
Zidul cel mare
Multi ochi se indreapta spre Daudi care sta in lumina focului.Cu vocea lui joasa el incepe sa povesteasca:
Toata jungle era agitata. Sub copacul Buyu s-au adunat intr-o dimineata toate animalele sa se sfatuiasca ce era de facut. Caci deodata, peste noapte, aparuse un zid urias de-a curmezisul junglei. El era inalt si lat si, dupa cate-si putea da seama Twiga Girafa, foarte gros.
“Toate frumusetile tarii noastre sunt de partea cealalta a zidului”, a urlat leul Simba. “Copacii cei verzi care ne dau umbra, lacul cel mare cu minunata lui apa albastra si izvoarele reci care coboara din muntele cel inalt. Urletul lui s-a sfarsit intr-un marait rau.
“Asa e”, se jeluia Twiga, “de partea aceasta sunt numai spini, praf si desert. Si chiar si gaurile de apa sunt pline cu namol!”
Faru, rinocerul, era furios.
El sulfa cu zgomot, tropaia, si ochisorii lui ardeau.
“Kah”, si-si misca limba incolo si in coace ca o banda de ferastrau.”Asta da zid! Dar eu am sa-l strapung!”
Toate animalele au dat din cap. Poate ca era o solutie.
Faru s-a dat cativa pasi inapoi ca sa-si ia avant. Apoi s-a repezit cat de repede putea cu picioarele lui scurte spre zid. Praful s-a ridicat in vartejuri sub copitele lui, iar cornul era ridicat amenintator in sus. Zidul se apropia tot mai mult. Farul si-a coborat capul: Rummms!
Farul s-a dat inapoi clatinandu-se buimacit.
Dar zidul statea in picioare, la fel de neschimbat ca si inainte.
Rinocerul a simtit ca ochii tuturor se indreptau intrebator spre el. Sufland tare si-a mai luat un avant. De data aceasta s-a proptit cu picioarele din spate de un copac puternic ca avantul sa fie mai mare sui sa poate fugii si mai reopede. Pamanatu s-a cutremurat. Praful s-a ridicat in aer ca un nor, si rinocerul s-a izbit inca o data de zid: Rummm!
Dar si de data asta s-a dat inapoi clatinandu-se. S-a ghemuit pe pamant si si-a pipait cu atentie cornul strambat. Pe frunte i-a crescut vizibil un cucui mare, iar ochii erau dati peste cap. In capul lui parka se invartea ceva ca Kifulafumbe, vijelia.
“Da, da”, a spus girafa Twiga dupa un rastimp ca sa deschida dinou discutia, “ Cu adevarat e un zid puternic”.
Jumbo elefantul, si-a fluturat trompa si a dat din ciotul de coada in acelasi ritm, numai ca la fel de repede.
“Aici e nevoie de un umar puternic ca sa rastorni un zid ca acesta”, a trambitat el, s-a dus la zid si l-a incercat cu trompa dupa cum fac elefantii. Apoi s-a aruncat in zid cu umarul lui mare si puternic: o data, de doua ori, de trei ori, de patru ori…
Dar zidul nu a cedat cat latimea coditei lui.
Jumbo s-a intors incet inapoi si a incercat si cu celalalt umar.
Din trompa lui iesea rasuflarea ca niste norisori, in timp ce se tot izbea de zid. Intr-un sfarsit s-a furisat epuizat intr-o parte si s-a ghemuit langa Faru.
“Intr-adevar” , a recunoscut el gafaind. “Prin acest zid nu exista drum, este prea gros”.
Apoi s-a indreptat spre mlastina ca sa-si stropeasca ranile cu namol racoros si moale. Atunci hyena Mbisi, cu rasul ei neplacut s-a facut auzita:
“Pentru misiunea asta nu au ce cauta animale cu putere mare si cu minte putina. Dar eu sunt cunoscuta pentru siretenia mea. Eu o sa gasesc un drum in jurul zidului”.
In glasul ei era un ton care le face ape multe animale sa-si incrunte suparate fruntea. Twinga, care tocmai rontaia cateva pastai din coroana unei maracine, s-a uitat in jos din inaltimea ei maiestoasa.
“O, sigur “, a spus ea si si-a lasat limba lunga sa alunece in coltul gurii, “arata-ne drumul intelepciunii!’
Mbisi i-a intors spatele si a luat-o din loc disparand pe o poteca serpuita de-alungul zidului.
Soarele era in amurg. Animalele care asteptau simteau cum le chiortaiau matele. Dar cand si luna s-a ridicat deasupra zidului inca tot nu se vedea nimic din hyena. Au aparut zorile unei zile noi. Dar Mbisi tot nu venise. Si a fost iarasi seara dar Mbisi tot nu a aparut.
In ziua urmatoare s-au intalnit iarasi animalele sub batranul copac Buyu si au asteptat impreuna intoarcerea hienei, pe care o numeau in taina gunoierul junglei.
cu greutati mari si cu ajutorul Nyani, maimuta, rinocerul, Farul, si-au inndreptat iarasi cornul. El se simtea iarasi proaspat si curajos. Nadejdea, pasarea, cigulea capuse din pielea lui si-I soptea la ureche ca treaba nu e nici pe jumatate asa de rea cum parea.
Si Giumbo, elefantul, isi picura atent namolul racoro pe spatele dureros. El trambita usor si-si murmura cuvintele mangaietoare – cuvinte care pareau celorlalti ca niste tunete indepartate.
Twiga cauta de zor cele mai frumoase pasari in varful unui copac-umbrela. Nyani, maimuta, se vaita si se certa cu cei din neamul ei.
Nzoka , sarpele, statea incolacit pe nisipul cald si visa la mancare.
In sfarsit la apusul soarelui a venit Mbisi schiopatand din pricina labelor ranite. “Oh”, a murmurat ea cu capul plecat, “a fost degeaba. Nu exista drum in jurul zidului. El nu are nici inceput nici sfarsit”.
Nzoka si-a descolacit incet trupul si si-a ridicat capul subtire:”Da”, a sasait el, “voi sunteti puternici, sireti si puteti sa alergati multe mile,. Eu insa, Nzoka, pot sa ma sucesc in toate partile si sa ma strecor peste tot…Eu o sa gasesc un drum pe sub zid”
Cateva clipe mai tarziu, celelalte animale observau cum ii dispare coada intr-o gaura de langa zidul care impartea jungle. Ele au asteptat cu atentie, dar totul a ramas linistit.
Timpul a trecut. Tarziu dupa-amiaza, o cioara s-a intors Ia copacul ei si-si croncanea cantecul de seara. Tocmai cand celelalte animale voiau sa plece spre casa, le-a fost atrasa atentia de un nor de praf de la baza zidului. Toti ochii s-au indreptat spre acel punct.
Atunci a aparut dintr-o data capul lui Nzoka intors cu spatele spre zid.
“Da”, a sfarsit el cu triunful salbatic, “ Am reusit! Dintre toate animalele din jungle nu mai eu am gasit drumul spre cealalta parte a zidului”.
“Imi pare rau”, a spus Twinga si si-a aplecat fatarnic gatul lung pana aproape de pamant. “Dar esti tot de aceasi part ca si noi toti”.
Nzoka a tresarit. A batut manios pamanatul cu coada si a strigat:”Da, mi-am scormonit galerii lungi prin pamanat si totdeauna m-am descurcat foarte bine. Nimeni nu poate sa faca ce am facut eu. Nu exista nici un drum pe sub acest zid’.
“Asta e foarte adevarat” , a incuviintat Twinga dand din cap si si-a tras cu grija limba inapoia buzelor ei groase.
Dar Nyani, maimutoiul a strigat: ”Eu o sa ma catar pe deasupra”. El transpira de emotie in timp ce se legana prins de creanga cu coada si-si relaxa muschii. Cu un salt a fost pe zid si s-a cataract tot mai sus. Dar cu cat ajungea mai sus cu atat erau mai mici erau pasii lui. Deodata, coada i s-a alungit speriata in sus – labele i s-au intins in gol.
A inceput sa alunce apoi, a cazut rastogolindu-se in jos. El a aterizat pe spate chiar la picioarele girafei.
Nyani rasufla din greu.
“Kah”, a gafait el si s-a scarpinat din obisnuinta. “Lipeste-te de zid, Twiga. Vreau sa ma prind de coada ta, apoi sa ma catar pe gat si de pe capul tau sa sar pe zid. Apoi ma voi putea catara cu putere mare mai departe si voi ajunge in varf”.
Twiga a facut ce vroia Nyani. El s-a apucat de coada girafei, a sarit pe spatele ei, s-a cataract pe gat iar de pe cap a sarit pe gat si apoi s-a tot cataract. Dar din nou inca departe de varf, i-a slabit puterea, si animalele junglei l-au vazut pe Nyani cazand prin aier si rostogolondu-se in tumbe mari.
El s-a prabusit pe pamant in fata piocioarelor lui Jumbo. Acesta si-a intins trompa si a incercat sa-i faca respiratie artificiala ca sa-l puna iarasi pe picioare, apoi l-a apucat de coada si l-a ridicat in aer.
“Kunbe,Nyani”a mormait el. “Care-I treaba cu drumul peste zid!”
“Pai”, a gafait Nyani cu efortul acelora care trebuie sa vorbeasca cu capul atarnand in jos: “Nimeni din toata jungle nu se catara ca mine. Cu siguranta ca nimeni mu potre trece peste zidul asta”.
Acum incercasera animalele tot ce era posibil. Dar nu au gasit nici o solutie. Nici prin zid, nici peste el, nici pe langa el, nici pe sub el.
Atunici au observat dintr-o data ca acest zid avea un nume. El era scris cu litere mari pe zid, darn u-l puteau citi decat cei care intelegeau ce inseamna el: Insa Twiga, girafa, nu stia ce sa faca cu acest nume.
“Mda”, spune Daudi in tacere plina de asteptarea care s-a lasat, “dar ele nu erau decat niste animale. Stiti voi cum se numeste acest zid? El nu poate fi strapuns. El este asa de inalt, incat nimeni nu-l poate trece prin catarare, si nu exista drum pe sub el sau pe langa el.
Unul dintre ascultatori,cu un bandaj gros peste ochiul stang, se apleaca si spune: “Numele acelui zid este pacat”.
Daudi incuvinteaza. “ Asa e. Pacatul e zidul cel mare pe care ne desparte de Dumnezeu. Dar exista oameni care stiu ca este totusi un drum spre cealalta parte a zidului. Caci el are o usa! Isus, Fiul ,lui Dumnezeu, spune: “ Eu sunt usa. Cine intra prin Mine va fi salvat”. De ce sa mai ramanem atunci de partea aceasta a zidului?”
Flacarile focului de tabara isi arunca lumina palpaietoare pe fetele ascultatorilor. Unii dau ganditori din cap. Iar M’ gogo isi sprijina barbia in pumni. Aceasta istorie il nelinisteste.

FABULE PENTU COPII - 2

SUB COPACUL BUYU/DE PAUL WHITE
La fel de sigur ca otrava
Daudi scrie cu degetul pe pamant:
1+1=2
2x2=4
“Asta stim”, spun bastinasii din jurul lui. “Doi ori doi fac patru”.
“Sigur”, spune Daudi, “socoteala este exacta!”
Toti rad si Daudi continua: “Este o ghicitoare.Fiti atenti”.
Nzoka, tatal unei familii de serpi, era din categoria acelora carora tot timpul le e foame, desi avea cine sa-i faca de mancare.
“Niciodata nu e destula hrana ca sa pot manca pe saturate”, s-a plans el sotiei lui.
“Da”, a sasait ea, si limba i se misca in colo si incoace ca fulgerul. “De ce nu-ti iei tu singur cea ce-ti trebuie?”
Nazoca a scanteiat cu rautate:”Am cugetat mult la asta. Stomacul meu ma mana intr-acolo. De acum incolo o sa ma hranesc in felul meu”.
“Fi prevazator!” l-a avertizat sotia. “O sa alergi spre pierzare. Caci unde incepe stomacul tau, acolo ti se opreste mintea”.
“O sa fiu atent. Oricum n-are ce mi se intample”, a sasait Nazoka.
“Kah”, a scuipat sotia lui. “O sa vedm noi!”
Nzoka a bombanit ceva despre sotiile care spun o multime de vorbe fara folos si apoi s-a dus serpuind prin nisipul cald pana in apropierea casei lui Perembi. Fiul acestuia avea sapte gaini.
Cea mai harnica dintre ele se numea Kuku. Tocmai ouase un ou. Ea cotcodacea tare ca sa stie toti.
Nzoka a carui stomac era de foame pur si simplu lipit de spate, a auzit-o. Ochii lui vicleni s-au rotit, si de placere limba i se misca incoace si–ncolo.
“Daca Kuku cotcodaceste inseamna ca toate grijile mele pentru mancare s-au sfarsit”.
S-a tarat incet spre casa.
Peretii de lut intariti cu crengi al colibei suferisera de soare si vant. Aproape de pamant, stratul de lut cazuse de pe impletitura de nuiele. Nzoka a gasit o gaura inre pamant si nuiele pe unde sa-si vare trupul subtire.
Acolo, in fata lui, langa un vas mare cu paie, era oul!
S-a tarat direct la el. Oul era minunat de cald, tocmai cum le placea cel mai mult serpilor.
Nzoca si-a deschis larg gura, si-a intins inainte capul, si intr-o clipa oul disparuse. Pe gatul lui era acum o umflatura groasa. Apoi si-a bagat din nou capul prin deschizatura ca sa iasa afara. Dar umflatura cu oul nu putea iesi. Atunci el a apasat cu atentie coaja de marginile deschizaturii si a simtit deja scurgandu-i-se in stomac toata minunatia de ou.
Apoi s-a apasat cu trupul prin crapatura, si astfel oul i s-a repartizat in tot corpul.
Ajuns acasa, s-a incolacit intre radacinile marelui copac Buyu si a adormit somnul unui satul.
Sotia lui insa l-a trezit.
“Hei”, l-a cicalit ea,”unde ai fost, ce-ai facut?”
Nzoka a dat nervos din coada.
“Eu ma duc pe caile mele si-mi folosesc desteptaciunea. Stomacul meu este asa de vessel, ca niciodata cand imi faceai tu de mancare”. El a inchis ochii, dar sotia lui a continuat:
“Da”, a spus ea, “baga de seama. Alergi la pierzare! Vai de destepciunea ta! Ma faci sa rad!” Si a scuipat otravitor spre el.
Nzoka a zambit ingaduitor. El era multumit. Sotia lui era plina de cuvinte, dar stomacul lui era plin de ou.
Si in ziua urmatoare a auzit-o pe gaina Kuku cotcodacind.
Din nou a gasit gaura in zid si s-a tarat din nou inauntru. A inghitit oul, si iarasi i s-a umplut stomacul cu un sentiment de placere, cand a iesit afara prin crapatura din perete.
Cand l-a vazut sotia lui mai tarziu incolacit si multumit, s-a apropiat de el:
“Fii atent!, a scuipat ea cu rautate. “O sa ai necazuri. Daca continui tot asa, o sa te prinda curand!”
Dar Nzoka a inchis ochii cand i-a auzit glasul si urmarea cu atentie chioraitul multumit al stomacului lui.
In a treia zi astepta deja plin de dor cotcodacitu lui Kuku.
Gandundu-se la asta ii lasa gura apa. Sotia lui l-a avertizat iarasi.
“Kah”, si-a zis el, “asta nu-i deloc periculos”. Si parea intr-adevar sa nu fie nici o primejdie.
Dar fiul lui Prembi a spus in ziua urmatoare tatalui lui:”In fiecare zi o aud pe Kuku cotcodacind, dar fara rost. As vrea sa stiu totusi ce se petrece”. Si s-a ascuns in spatele lazii cu cereale.
Kuku si-a facut oul si a cotcodacit vesela si mandra ca intotdeauna.
Afara Nzoka a auzit sunetele care ii erau asa de placute si le-a urmat imediat. S-a strecurat printre nuielele din perete si s-a uitat cu grija in jurul lui; dar nu era nici un pericol-doar niciodata nu fusese vreunul.
A inghitit oul. Ochii tanarului vanator il observau.
Cand Nzoka a iesit afara la soare din umbra colibei, sotia lui a spus copiilor ei:
“Vedeti uite ca vine tatal vostru cel mancacios. El umbla pe cai gresite si periculoase care vor duce la descoperire si nenorocire…”
Nzoka a sasait furios si a dat cu coada dupa sotia lui:
“Mai taci o data palavragioaico!”
Perembi si fiul sau faureau un plan si radeau multumiti.
In ziua urmatoare, vanatorul a luat un ou si l-a pus intr-un vas de lut pe foc.
Catre ora patru , Kuku si-a cautat obisnuitul loc de ouat. Apa din vas a inceput sa fiarba, si oul din apa s-a intarit incet-incet.
Dupa fapta implinita, Kuku a alergat afara cotcodacind tare. Nzoka, cu urechile ciulite, a auzit-o din departare.
Fiul lui Prembi a luat oul proaspat facut si a pus in locul lui pe cel fiert. Pe dinafara erau la fel.
Nzoka a ajuns la gaura din perete si s-a strecurat prin ea. De data aceasta nu s-a uitat nici la dreapta, nici la stanga, ci avea ochi numai pentru ou.
Ce vorbarie proasta despre pericol! El zambea serpeste cand se gandea la asta.
Daca ar fi fost mai atent, ar fi vazut ochii celor doi vanatori pandind din spatele lazii de cereale. Daca ar fi putut sa se uite atent in spatele lazii, ar fi vazut cum Perembi tinea strans in mana un ciomag noduros.
Dar Nzoka era prea preocupat cu oul dupa care tanjea stomacul lui. L-a inghitit pofticios.
“Kah”, se gandea el, “probabil ca astazi Kuku a avut temperature.Ce cald e oul!”
S-a intors inapoi la gaura si si-a bagat capul prin ea. Apoi a frecat tare oul de nuielele din perete.
“Ce tare-i coaja astazi! A bombanit el .
S-a apasat cu toata puterea de zid, dar coaja nu s-a spart. Tot mereu isi indesa gatul printre nuiele. Trupul lui puternic se sprijinea de stalpul care sustinea acoperisul.
Nelinistit si speriat isi invartea coada prin aer. Oul intarit il tinea de nu putea iesi.
Dar fiul lui Perembi a ras:”Leacul care te va vindeca de furat pare greu de inghitit hotule!’
A iesit cu batul ridicat din spatele lazii de cereale.
La apusul soarelui sotia lul Nzoka observa impreuna cu copii ei cum tara hiena Mbisi trupul fara viata al tatalui lor.
"Hongo”, spune Daudi. “Nimeni nu poate pacatui fara sa moara. Si socoteala asta este exacta. Este un cuvant greu si dur. Dar este exact!”
Cand se scoala sa plece, unii la colibe, altii in salonul de spital, M’gogo il asteapta pe Daudi la umbra marelui copac.
“Spune-mi mai multe despre aceasta”, il roaga M’gogo. Il priveste atent pe Daudi: “Mi-e teama de asta”.
“E bine cand cineva se teme de asta”, incuvinta Daudi. “Dar daca iti deschizi urechile si-mi intelegi cuvintele, vei scapa de teama. Maine seara iti voi povesti despre aceasta”.

FABULE PENTU COPII - 3

Sub copacul Buyu/DE PAUL WHITE

Capcana
Perembi, vanatorul, a pus o capcana. Ea consta pur si simplu dintr-o canistra de ulei in care a facut o gaura. Pembri o umpluse cu pietre si nisip, iar deasupra pusese un strat de nuci. El a pus capcana sub un copac Buyu din jungla . Apoi s-a indepartat repede si s-a asezat la umbra ca sa stea la panda.
Nu a durat mult pana cand au venit in numar mare tovarasele maimutei Nyani din neamul lor. Au si simtit in nas mirosul ispititor al nucilor. Palavragind cat le tinea gura s-au apropiat.
Una dintre ele Toto, s-a aventurat pana la canistra. A apucat-o si a a scuturat-o. S-a uitat fix inauntru si si-a bagat nasul in deschizatura. Aa, ce bine mirosea!
Mintea de maimuta ii spunea: N-ai decat sa-ti bagi laba prin deschizatura, si toate nucile vor fi ale tale!
Toto s-a uitat in jurul lui. Mirosul care ii ajungea la nas vorbea o limba clara. Repede ca fulgerul a bagat laba prin gaura mica si a apucat cat de multe nuci a putut. Si acum repede afara cu ea! Dar incheietura il durea si nu iesea din deschizatura. Incerca din nou sa traga dar laba strinsa cu toate nucile in ea nu iesea . Toto se vaicarea tare. Iar celelalte maimute strigau ca din gura de sarpe. Una dupa alta se intreceau in sfaturi bune. Toto tragea cu toata puterea de laba. Dar nu ajuta la nimic.
Perembi stiuse exact cat de mare sa faca gaura. Twiga s-a ivit deodata deasupra unui tufis.

“Da drumul la nuci ,Toto”, a strigat prieteneste girafa, “si atunci vei putea sa-ti scoti laba”.
Dar in neamul maimutelor nu era obiceiul sa dai drumul unor nuci apucate. Din nou a strigat Twiga:”Nu-ti dai seama? Nucile sunt cele care te tin. Da-le drumul si atunci esti liber!”
Vanatorul din umbra zambea pe sub mustata. A apucat sacul, a pus mana pe bat si s-a dus incet spre maimuta.
Toto, de frica, a rasturnat canistra si o tara dupa el. Dar tot nu reusea sa-si scoata laba.
Tovarasii lui s-au intors in coroana copacului Buyu scotand tipete puternice.
“Da drumul nucilor si fugi!” a strigat Twiga disperata.
Dar o maimuta adevarata nu da drumul la ceea ce a apucat o data.
Toto tipa tare si voia sa fuga, dar capcana il tinea strans.Perembi vanatorul, a lovit cu batul.
Ametit, Toto a cazut pe spate. Degetele iI s-au desfacut, si nucile s-au rastogolit iarasi in canistra. Laba ii era libera, dar era prea tarziu, caci Toto se afla deja in sacul mare si intunecos. Actionase ca o maimuta, si tot ca o adevarata maimuta fusese prinsa.

Multa vreme domneste tacerea. Daudi clatina trist din cap, apoi spune: “Cine poate rezolva aceasta ghicitoare? Stiti voi ce nume poarta aceasta capcana?”
Se aude o soapta de jur imprejur. Apoi cineva spune:
“Numele capcanei e pacat”.
Daudi incunvinteaza.
“Numai cine nu este mai destept decat aceasta maimuta poate crede ca va scapa din aceasta capcana, cata vreme se tine strans de anumite lucruri care ii aduc neaparat captivitatea si in cele din urma moartea. De aceea spune Biblia: Plata pacatului este moartea”.

FABULE PENTU COPII - 4

(Una din cele mai dragi povesti, pentru ca am trait-o si eu si e inca vie in viata mea si a multora...)
SUB COPACUL BUYU/ PAUL WHITE
Nu poti sa faci tu insuti totul
Nyani, maimuta, si prietenul lui, Tuku, au gasit intr-o zi o nuca de cocos coapta.
Sarind de pe o creanga pe alta isi aruncau unul altuia cu undemanare nuca. Erau neastamparati si faceau o mare galagie pe campurile pe care putrezeau incet gramezile de paie din anul trecut. Au alergat dupa nuca lor pe cand se rostogolea cat mai repede pe povarnisul dintre copacii Buyu, facand niste salturi mari. Nuca a sarit de pe malul inalt si a aterizat plescaind in valceaua Matope.
Nyani si Tuku stateau flecarind nervose la marginea povarnisului. Valceaua era plina de namol; un loc periculos, pe care chiar si Jumbo, elefantu, il ocolea, pentru ca ramaneai prins in mlastina vascoasa si te cufundai tot mai tare in ea.
Tuku statea la mal si se uita la nuca de cocos zacand ademenitor in valcea si pe care n-o putea ajunge.
“Tu, Nyani, fi atent… ma duc s-o iau”, s-a laudat el. Si-a apropiat picioarele de un pietroi si a sarit jos. A aterizat foarte aproape de nuca. Labele i se umplura de namol, dar dupa obiceiul maimutelor si le-a sters repede de coada. A apucat nuca si s-a uitat razand la Nyany, care era sus:”Vezi deja am luat-o!”
Acum voia sa se intoarca inapoi la mal, dar piciorul lui stang era prins tare. A incercat sa se ajute cu cel drept, cum obisnuieste sa faca o maimuta in asemenea cazuri. Dar inainte de a fi putut pronunta barem cuvantul cocos, ambele picioare erau impotmolite in namolul gros. Tuku a aruncat nuca. Dadea din maini si striga. Picioarele se afundau tot mai mult in namol. In spaima lui a strigat catre prietenul de pe mal:”Ajuta-ma!”
Dar Nyani se scarpina doar in neputinta lui. Nici el nu era mai siret decat celelalte maimute. Asa ca… se vaicarea cat putea, caci pentru vaicareala n-ai nevoie de prea multa minte.
Tuku, care se scufunda cat mai mult, a strigat:”Ce sa fac?” Nyani s-a agatat cu coada de o liana si se legana incet incolo si incoace, gandindu-se incordat.
Tuku dadea din maini tot mai agitat. Deja mlastina ii ajungea acum aproape de genunchi. Cu cat lupta mai mult sa iasa, cu atat mai adanc se cufunda. Si cu cat se scufunda mai adanc, cu atat mai tare dadea din maini.
In sfarsit lui Nyani i-a venit o idée. “Am gasit, Tuku”, a strigat el. “Tu ai o mustata mare! Apuca-te de ea sit trage-te afara!”
Glasul lui Tuku s-a frant de bucurie. Acum era salvat. El si-a apucat firele de par si s-a tras cu toata puterea in sus. Aproape parea ca o sa reuseasca. Dar i-a troznit numai sira spinarii. Mlastina urca tot mai sus si mai sus.
Tuku s-a agatat de firele de mustati si continua sa se traga
Nyani fugea agitata incolo si incoace pe mal si striga: “Trage-te odata afara!”
Dar mlastina urca tot mai mult. Ii ajungea lui Tuku pana la brate, ii apasa coastele si-i taia respiratia. In cele din urma i-a ajuns pana la gat. Tuku deabea mai putea inghiti.
Mlastina a ajuns la barbia lui Tuku. El se lupta disperat ca sa-si tina la suprafata gura si nasul. Dar mlastina urca.
Ochii lui Tuku se roteau ingrozitor. El si-a prins botul cu labele si-l tragea in sus cu toata puterea. Dar tot ce mai vedea Nyani din prietenul lui erau doua labe de maimuta ridicate in sus si inclestate pe niste fire de par smulse de maimuta.
Apoi suprafata mlastinei Matope s-a linistit treptat, si cateva cercuri de unde erau ultimii martori despre Tuku maimuta, care a vrut sa se traga de propria mustata afara din mlastina.
Printre zgomotele care razbat noaptea din jungla se amesteca si oftatul prieteilor lui M’gogo.
“Cum se numeste aceasta mlastina Matope?” intreba Daudi. “Ajungi usor in ea, dar nu mai iesi niciodata singur din ea”…
M’gogo raspunde ganditor:”Numele adevarat al acestei mlastini trebuie sa fie pacat”.
Daudi incuvinteaza. “Si eu am ajuns odata in aceasta mlastina si am incercat sa ma scot prinzandu-ma de propriul meu par. Si eu am crezut mai intai ca as putea sa ma salvez singur. Dar cu cat ma osteneam mai mult sa devin mai bun, cu atat mai mult ma scufundam. Si atunci am vazut pe cineva stand pe mal. Nu-i puteam recunoaste fata, dar mana pe care mi-a intns-o avea o cicatrice adanca. “Da-mi mana:, mi-a zis El, “numai eu te pot scoate de aici”.
“Dar eu ma gandeam: Asa sa fac? Oare n-ar fi mai bine s a ma lupt mai departe si sa incerc sa ies singur? Apoi am simtit cum sunt tras de jos din mlastina si mi-am dat seama ca cei care raman in mlastina trebuie sa moara in mlastina. Atunci mi-am pus mana in mana Lui, si El m-a tras afara.
Pe mal mi-a spus: “Urmeaza-ma, caci eu am venit sa-ti dau viata, o viata noua” Si asa m-am dus dupa El. Am fost vremuri cand am alunecat iara in mlastina. Dar de fiecare data mana Lui era acolo si ma tragea din nou afara.
N-are nici un rost sa urmati pe altul. Mana lui intinsa este prezenta de fiecare data, si el e foarte puternic. Nu trebuie sa faceti altceva decat sa va puneti mana in mana Lui. El o tine tare, caci El este Hristos, Fiul lui Dumnezeu”.

FABULE PENTU COPII - 5

ALUNGA VULTURII!!

din cartea Sub copacul Buyu
de Paul White
Stiinta despre hranirea vulturilor

Nyani, maimuta, ii ura pe vulturi.
Dar Tichi, varul primar al celei de a doua sotii a lui, era un prostanac incorigibil. El se facea ca uraste vulturii. Dar in realitate ciocurile lor ascutite, gaturile lor fara pene, felul in care isi rasfirau coada faceau o impresie puternica asupra lui.
Intr-o zi un vulture s-a lasat jos in apropierea copacului unde traia familia lui Tichi.
Tichi urmarea cu atentie orice miscare a pasarii nemernice.
Tichi s-a uitat in toate partile.
Nimeni nu se vedea. Atunci a aruncat jos ceva de mancare pentru vulture.
Dar o voce launtrica il avertiza sa se fereasca de vulture. Asa ca a inceput sa tipe brusc si sa dea din labe ca sa goneasca vulturul.
In ziua urmatoare au venit doi vulturi. Ochii lui Tichi straluceau cand ii observa printr-o gaura din frunzis. S-a uitat pe furis in jurul lui, dar nu se vedea nimeni. Din nou a aruncat hrana pasarilor nemernice.
Ele au venit mai aproape si au strigat de l-au asurzit pe Tichi.
Curand au venit mai multi vulturi. Ei au indraznit sa vina tot mai aproape, caci Tichi ii hranea tot mereu. Apoi a strigat la ei cu glas care s-a auzit pana in maracinii din departare si s-a facut ca arunca cu pietre. Poate ca pasarile s-ar fi speriat daca in loc de asta nu le-ar fi dat tot de mancare.Vulturii au dat din aripi, dar nu au plecat de acolo.
Twiga, girafa, vedea toate acestea din locul ei preferat aflat in spatele tufisului si clatina trista capul. Ea stia ca oricine hraneste vulturii provoaca nenorocire.
A trecut o saptamana.
Vulturii nu se mai tineau la distanta. Ei veneau pana la trunchiul copacului si mancau lacomi toata mancarea pe care le-o arunca pe ascuns maimuta.
El ii observa fermecat, desi ii tremurau genunchii de frica.
Pe caldura amiezii din ziua urmatoare, vulturii obraznici zburau in cercuri largi tot mai aproape de copacul Buyu. Tichi striga ca un salbatic. Dar ei croncaneau numai si se lasau batand din aripi in copac. Ciuguleau salbatic hrana.
Deasupra lor , alti si alti vulture tot veneau. Ei au umplut copacul si se apropiau tot mai mult de Tichi.

In groaza lui, Tichi a inceput sa loveasca cu un bat noduros in jurul lui, dar cu prea putin folos.
Vulturii, pe care ii ademenise el, l-au coplesit repede.
Cu ciocurile lor urate l-au incoltit. Tipatul lui ascutit dupa ajutor a fost inghitit de croncanitul vulturilor.
La apusul soarelui Nyani s-a intors in junglA. L-a apucat groaza cand a vazut osemintele albe ale varului primar al celei de a doua sotii a lui zacand sub copacul familiei lui.
“Kah” spune unul din ascultatori si se scutura, “o sa visez urat la noapte”.
“Da,da”, spune un altul si se prinde de scaunul pe care a stat. “Parca si vad capul cu gatul fara pene cu dintii lui infipt in mine”
Daudi zambeste dar devine imediat serios.
”Unii dintre voi mi-au spus ca niste ganduri murdare cauta sa puna stapanire pe ei. Povestea aceasta da un raspuns bun la problema. Daca dati din nou hrana acestor ganduri prin ce vedeti, auziti sau spuneti, atunci ele se vor rotii peste voi si peste viata voastra.
Daca le lasati sa flamanzeasca, atunci zboara de la voi. Numai cand le hraniti vor veni in numar tot mai mare. Multe inimi sunt rontaite de aceste ciocuri diavolesti”.
“Hongo”, isi spune incet M’gogo, “cuvintele acestea mi se potrivesc”.