CE ESTE UN CRESTIN ADEVARAT 1

Cea mai importanta intrebare pe care ti-o poti pune -si la care poti raspunde -este aceasta:,,Sint sau nu sint crestin?"

O invatatura de scoala duminicala a pus urmatoarea intrebare :,,Copii,de ce credeti voi ca vecinii mei imi spun ca sint crestina?"Nici unul nu a raspuns .

Putin nerabdatoare , invatatoarea a repetat intrebarea :,,Hai, spuneti baieti, de ce credeti voi ca-mi spun vecinii crestina ?"Din nou ,nici un raspuns.

In cele din urma , un baietel timid a ridicat mana si a spus :,,Probabil spun asa fiindca nu va cunosc!"

Bunicul meu s-a nascut in Scotia ,langa Edinburgh. Era presbiterian ,dar avea mai mult interes pentru alcool decat pentru biserica.

Inainte de a muri ,la capataiul sau in Spitalul Britanic din Buenos Aires, Argentina ,am incercat sa-l conduc la credinta in Hristos ,dar bunicul a refuzat si a murit fara a-l cunoaste pe Isus Hristos.

Tu poate esti invatator la scoala duminicala . Poate esti membru intr-o biserica buna . Cu toate acestea ,tu trebuie sa dai un raspuns la intrebarea :,,Sint eu un crestin adevarat ?"Acesta este motivul pentru care am scris brosura de fata . Roaga-l pe Dumnezeu sa te ajute sa intelegi ceea ce vei citi . Aceste rinduri te pot ajuta sa ai certitudinea ca esti iertat si ca ai ajuns sa-l cunosti pe Dumnezeu ca tatal care este in ceruri .

Oameni au notiuni foarte ciudate despre ceea ce inseamna a fi crestin . Iata citeva dintre acestea:

A crede in Dumnezeu nu te face crestin

Sint mii de oamenicare cred in Dumnezeu dar nu sint crestini . La un camin de tineret ,un tanar l-a intrebat pe un coleg al sau :,,Crezi in Dumnezeu ?"

,,Desigur,"a raspuns tanarul .

,, Ce inseamna Dumnezeu pentru tine ?" a continuat ce dintai .

,,Nu stiu ."

In Anglia 80%din populatie crede ca exista Dumnezeu , dar cei mai multi nu au habar cine este Dumnezeu .Colonelul James Irwin ,cunoscut pentru misiunea sa cu Apollo 15 pe luna , mi-a povestit ca in timpul unei vizite intr-o tara musulmana un conducator religios musulman i-a spus :,,Dumneavoastra vorbiti atit de mult despre Dumnezeu , cum de nu sunteti musulman ?"

Ai vaut ? Daca poti fi musulman si sa crezi in Dumnezeu ,atunci <> nu te face crestin !

Eu am un bun prieten care crede in exerciti fizice ,dar niciodata nu exerseaza . El este cu mult peste greutatea normala si suficienta de deformat .

Cunosc nenumarati copii care cred in sapun, dar, in ciuda credintei lor , nu sant cu nimic mai curati .

Credinta in sine nu aduce nici o schimbare . De aceea , credinta ,daca ramane singura ,nu te face crestin.

DA-MI UN ZAMBET...

Dil churale - Dilka rish ta (with lyrics)

Luat de-pe http://pentrucaexist.blogspot.com/

VERSETUL ZILEI

"El da o casa celei ce era stearpa, face din ea o mama vesela in mijlocul copiilor ei. Laudati pe Domnul!" (Ps.113:9)
"Sa se bucure tatal tau si mama ta, sa se inveseleasca cea care te-a nascut." (Prov.23:25)
"Cum mangaie pe cineva mama sa, asa va voi mangaia Eu; da, veti fi mangaiati in Ierusalim!" (Isa.66:13)
"Da, Tu m-ai scos din pantecele mamei, m-ai pus la adapost de orice grija la tatele mamei mele;" (Ps.22:9)
"de cand eram la sanul mamei, am fost sub paza Ta, din pantecele mamei ai fost Dumnezeul meu. "(Ps.22:10)

Distorted Ideas: Jesus Is Coming Back

Jesus Is Coming Back

In the public hospital of Itaguaí (RJ) last weekend was born a girl with hands joined together, like one who's praying. The doctors told the parents that they would operate the hands of that girl and that they would give her antistatic. The operation was easy because it seemed like the hands were simply glued together by one membrane (skin), layer apart. When they opened up the hands of the child, you can't imagine what was written...

'JESUS IS COMING BACK...'

The doctors started weeping and all that were in the hospital. The suburb of Itaguaí is undergoing a movement now, People that have withdrawn from church are going back and others are receiving Jesus Christ as the only savior. God sent that child simply to convey his message. After a few hours, she died. Mission accomplished.

The Lord of Lords is coming back.

'Seek the LORD while HE may be found, call upon Him while He is near:'
Isaiah 55:6

Lat de-pe Distorted Ideas: Jesus Is Coming Back

NU LASA FOCUL SA SE STINGA

In jurul anilor 1770-1780, un om din Carolina de Nord, numit John Morris si-a construit o casa in Rutherfordton. Folosind doua pietre de cremene, el si-a aprins un foc in semineu. Impresionat de felul cum focul a inviorat atmosfera casei, Moris a hotarat sa pastreze acel foc sa arda continu. De aceea cu o deosebita atentie, s-a ingrijit ca focul sa nu se stinga niciodata.

http://www.youtube.com/watch?v=KIZd_U7f1lY

Mai mult decat atat ; atunci cand a construit o casa noua pentru fiul sau, a luat un carbune din focul din semineul casei sale si a aprins focul si-n noua casa. Mandri de aceasta realizare, membrii familiei Morris , au hotarat sa pastreze focul aprins din generatie in generatie, in onoarea tatalui si-a bunicului lor.

In anul 1920, din intreaga familie Morris, a mai ramas un singur urmas direct, ce era stra-stra-stra-nepot a lui John Morris, numit William Morris. Acesta era in varsta de aproape 80 de ani, nu se casatorise si nici nu avea nici un urmas.

Prin multe incercari William a dorit sa-i determine pe cei ce-i erau rude mai indepartate sa pastreze traditia familiei si sa nu lase focul sa se stinga . Dar niciunul dintre acestia n-au fost gata sa preia acest angajament. Auzind de framantarea batranului, un vecin de-al acestuia l-a vizitat si s-a angajat ca sa pastreze focul sa arda si in generatiile urmatoare.

In anul 1948, la moartea lui William Morris, trecuse deja mai mult de 170 de ani de cand focul a fost aprins si-a ars continu.

In aceasta vreme si noi suntem chemati sa pastram aprins un foc care a inceput sa arda cu mai mult de 2000 de ani in urma. Au trecut razboaie, revolutii, iar pe scena lumii au venit si au trecut curente filozofice si miscari religioase ;dar flacara aprinsa de Hristos, nu s-a stins. Aceasta lumina a stralucit continu in intuneric. Acum este randul tau sa ingrijesti ca aceasta flacara sa nu se stinga. Iti vei implini aceasta slujire

Luat de-pe NU LASA FOCUL SA SE STINGA - Crestin 3D.net

Ne răspunde Dumnezeu la rugăciuni?

Ce putem face pentru ca Dumnezeu să ne asculte rugăciunile?

Cum să ne rugăm... în aşa fel încât să ne fie ascultate rugăciunile

Ai cunoscut vreodată pe cineva care să se încreadă în Dumnezeu din toată inima? Când nu credeam în Dumnezeu, aveam o prietenă bună care se ruga adesea lui Dumnezeu. Ei bine, în fiecare săptămână îmi spunea despre o dificultate sau un lucru din viaţa ei pe care îl încredinţa în grija lui Dumnezeu. Şi, invariabil, în fiecare săptămână eram martoră la un lucru neobişnuit făcut de Dumnezeu ca răspuns la rugăciunea ei din acea săptămână. Nici nu-ţi poţi închipui cât de greu îi este unui ateu să fie nevoit să constate acest lucru săptămână de săptămână! După o vreme, nu mai merge să argumentezi că totul este o „coincidenţă”...

Dar de ce îi asculta Dumnezeu rugăciunile prietenei mele? Motivul principal: fiindcă ea avea o relaţie cu El şi voia să facă voia Lui. Şi, într-adevăr, ea asculta ce îi spunea Dumnezeu. Considera că El are dreptul de a o îndruma în viaţă şi ea chiar se bucura că aşa stau lucrurile! De aceea atunci când se ruga în legătură cu diferite lucruri, făcea ceva firesc, dată fiind legătura ei cu Dumnezeu. Venea la Dumnezeu cu toată încrederea şi-I vorbea despre nevoile, despre îngrijorările ei şi despre orice altceva se întâmpla în viaţa ei. În plus, din ceea ce citise în Biblie, se convinsese că Dumnezeu dorea ca ea să se bizuie pe El în acest mod.

Mai exact, viaţa ei demonstra ceea ce spune versetul acesta din Sfânta Scriptură: „Îndrăzneala pe care o avem la El este că dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă.”¹ „Căci ochii Domnului sunt peste cei neprihăniţi, şi urechile Lui iau aminte la rugăciunile lor...”²

Atunci cum se face că Dumnezeu nu ia aminte la rugăciunile tuturor oamenilor?

Poate deoarece nu toţi oamenii au o legătură personală cu El... Or fi ştiind ei că există Dumnezeu, poate chiar I se închină din când în când. Cât despre cei care nu par să primească niciodată răspuns la rugăciunile lor... probabil că lucrurile stau astfel din cauză că nu au o relaţie personală cu Dumnezeu şi, mai mult, niciodată nu au primit de la Dumnezeu iertarea completă pentru păcatele lor. Te întrebi ce legătură are una cu alta?! Îţi explic imediat. „Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă, ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Faţa Lui şi-L împiedică să v-asculte!”³

Este destul de normal să simţim această despărţire de Dumnezeu. Ce se întâmplă de obicei când oamenii încep să-L roage ceva pe Dumnezeu? Îşi încep rugăciunea astfel: „Doamne, am mare nevoie să mă ajuţi cu problema asta...” Apoi fac o pauză şi reiau: „Sunt conştient de faptul că nu sunt o persoană perfectă... că, de fapt, nu am nici un drept să Te rog acest lucru...” Iată, oamenii îşi dau seama că sunt păcătoşi... şi îşi mai dau seama că nu doar ei îşi dau seama de acest lucru, ci şi Dumnezeu! Şi atunci se gândesc: „Hei, pe cine caut eu să păcălesc?” Însă ceea ce s-ar putea să nu ştie ei... este cum pot primi de la Dumnezeu iertarea pentru toate păcatele. E posibil să nu ştie că pot începe o relaţie cu Dumnezeu şi că atunci Dumnezeu îi va auzi... Va lua aminte la rugăciunile lor.

Pe ce se bizuie rugăciunile noastre?

Mai întâi trebuie să ai o relaţie cu Dumnezeu. Închipuie-ţi că un student se duce la rectorul universităţii sale (pe care nici nu-l cunoaşte, de altfel) şi îl roagă să îl gireze pentru un împrumut bancar. Ce şanse de reuşită ar avea? ZERO. (Bine, pornim de la premiza că rectorul nu este un iresponsabil!) Dar dacă fiica rectorului şi-ar ruga tatăl s-o gireze pentru un împrumut bancar, totul s-ar rezolva. De ce? Fiindcă se cunosc şi, mai mult chiar, au o relaţie. Relaţiile pe care le avem cu ceilalţi schimbă totul.

Cum stau lucrurile cu Dumnezeu? Ei bine, când persoana respectivă este un copil al lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu o cunoaşte şi ia aminte la rugăciunile sale. Iisus a spus: „Eu sunt Păstorul cel bun. Eu Îmi cunosc oile Mele şi ele Mă cunosc pe Mine... Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc şi ele vin după Mine. Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea.”⁴

Aşadar, Îl cunoşti pe Dumnezeu cu adevărat? Dar El te cunoaşte? Ai o relaţie cu El, care să îţi garanteze că ia aminte la rugăciunile tale? Sau pentru tine Dumnezeu este departe; există mai degrabă la nivel teoretic decât practic? Dacă Dumnezeu este departe de tine sau dacă nu eşti sigur(ă) că Îl cunoşti, citeşte aici cum poţi începe o relaţie cu El chiar acum: Cunoaşterea personală a lui Dumnezeu.

Precis îmi va asculta Dumnezeu rugăciunea?

Iisus Hristos le face o ofertă extrem de generoasă acelora care Îl cunosc cu adevărat şi se bizuie pe El: „Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea şi vi se va da.”⁵ Sintagmele „a rămâne” în El şi „dacă rămân în voi cuvintele Mele” înseamnă să ne ducem viaţa luându-L şi pe El în calcul, bizuindu-ne pe El, ascultând ce are să ne spună. Atunci putem să-L rugăm orice dorim. Iată o altă condiţie: „Îndrăzneala pe care o avem la El este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. Şi dacă ştim că ne ascultă, orice I-am cere, ştim că suntem stăpâni pe lucrurile pe care I le-am cerut.”⁶ Dumnezeu ne ascultă rugăciunile potrivit voii Sale (şi pe măsura înţelepciunii, a sfinţeniei Sale, a dragostei pe care ne-o poartă etc.).

Ştii care este punctul în care ne împotmolim? Când ne închipuim că ştim ce vrea Dumnezeu... fiindcă nouă ni se pare că un anumit lucru este foarte firesc! Noi presupunem că la fiecare rugăciune este doar un singur „răspuns” potrivit, gândindu-ne desigur că ACELA este cel dorit de Dumnezeu. Şi atunci lucrurile se complică. Noi, oamenii, nu suntem stâpâni pe timp şi nu ştim toate lucrurile. Noi deţinem doar anumite informaţii despre o situaţie şi despre efectele din viitor pe care o anumită acţiune le va avea asupra situaţiei respective. Dar Dumnezeu ne înţelege pe deplin situaţia. Numai El ştie ce efect va avea o anumită acţiune asupra vieţii noastre sau în mersul istoriei. Iar scopurile Sale s-ar putea să depăşească cu mult ideile noastre cele mai îndrăzneţe. Prin urmare, Dumnezeu nu Se va apuca să facă ceva pur şi simplu fiindcă am ajuns noi la concluzia că asta trebuie să vrea.

Ce doreşte Dumnezeu să facă pentru noi?

Aş putea umple pagini întregi cu intenţiile lui Dumnezeu în ceea ce ne priveşte. Toată Biblia ne descrie ce fel de relaţie doreşte Dumnezeu să aibă cu noi şi ce fel de viaţă vrea să ne dăruiască. Iată mai jos doar câteva exemple:

„Totuşi Domnul aşteaptă să Se milostivească de voi şi Se va scula să vă dea îndurare, căci Domnul este un Dumnezeu drept: ferice de toţi cei ce nădăjduiesc în El!”⁷ Ai auzit? „Domnul aşteaptă să Se milostivească de tine.” „Căile lui Dumnezeu sunt desăvârşite... El este un scut pentru toţi cei ce aleargă la El.”⁸ Domnul iubeşte pe cei ce se tem de El, pe cei ce nădăjduiesc în bunătatea Lui.”⁹

Şi totuşi, cea mai mare dovadă de dragoste şi de devotament pe care ne-a arătat-o Dumnezeu este aceasta, descrisă de Iisus: „Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi”¹⁰ - adică exact ceea ce a făcut Isus pentru noi. Şi atunci: „Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?”¹¹

De ce unele rugăciuni nu sunt „ascultate”?

Unii oameni se îmbolnăvesc şi chiar mor; alţii au probleme financiare; alţii se pot confrunta cu diferite alte dificultăţi. Ce se poate face atunci?

Dumnezeu ne spune să ne lăsăm grijile în seama Sa. Chiar şi când o situaţie rămâne apăsătoare: „Aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi.”¹² Chiar dacă situaţia pare scăpată de sub control, totuşi nu este... Chiar atunci când lumea întreagă pare să se prăbuşească, Dumnezeu ne poate ajuta să rămânem în picioare. În acele clipe omul poate fi foarte recunoscător că Îl cunoaşte pe Dumnezeu.

„Domnul este aproape. Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Iisus.”¹³ Soluţiile, rezolvările pe care le poate găsi Dumnezeu la problema respectivă depăşesc cu mult tot ce am crede noi că este cu putinţă. Probabil că orice persoană care-L urmează cu adevărat pe Hristos ar putea da exemple de acest gen din viaţa sa. Însă chiar dacă situaţia nu se îmbunătăţeşte, în ciuda problemelor cu care ne confruntăm, Dumnezeu ne poate da pace. Iisus Hristos a spus: „Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.”¹⁴

În această clipă (când situaţia este încă încâlcită), Dumnezeu ne cere să ne încredem în El în continuare - să „umblăm prin credinţă, nu prin vedere”, după cum spune Biblia. Dar nu este vorba de credinţă oarbă. Ci este vorba că ne bizuim pe caracterul lui Dumnezeu. Maşina care merge pe un pod solid se sprijină în totalitate pe soliditatea podului; nu contează ce crede şoferul, ce gândeşte sau ce discută cu pasagerul de lângă el. Maşina ajunge în siguranţă la celălalt capăt al podului datorită solidităţii podului, în care şoferul a ales să creadă de la bun început.

În mod asemănător Dumnezeu ne cere să ne încredem în integritatea şi în caracterul Său... în îndurarea, în dragostea, în înţelepciunea Sa. El spune: „Te iubesc cu o iubire veşnică; de aceea îţi păstrez bunătatea Mea.”¹⁵ „Popoare, în orice vreme, încredeţi-vă în El, vărsaţi-vă inimile înaintea Lui! Dumnezeu este adăpostul nostru.”¹⁶

În concluzie... Cum să ne rugăm

Dumnezeu ascultă rugăciunile copiilor Săi (adică ale acelora care L-au primit în viaţa lor şi caută să-L urmeze). El ne roagă să aducem în rugăciune orice ne preocupă şi El se va ocupa de problema respectivă cât mai bine, potrivit voii Sale. Când ne confruntăm cu dificultăţi, trebuie să ne aruncăm îngrijorările asupra Sa şi vom primi pace de la El, în ciuda situaţiei neprielnice. Credinţa şi nădejdea noastră se bizuie pe caracterul lui Dumnezeu: cu cât Îl cunoaştem mai bine, cu atât ne putem încrede mai mult în El.

Dacă doreşti detalii despre caracterul lui Dumnezeu, te rog să citeşti articolul „Cine este Dumnezeu?” sau alte articole de pe acest site. Motivul pentru care ne rugăm este acela că ne încredem în caracterul lui Dumnezeu. Iar prima rugăciune la care ia aminte Dumnezeu este rugăciunea prin care începi o relaţie cu El.

Articol de Marilyn Adamson

Liniştea sufletească şi vremurile schimbătoare

În vremurile nesigure, cum poţi avea pace în suflet? Cum poţi să nu fii frământat de griji şi de nelinişte?

Lumea aceasta în care trăim este măcinată de lupte, de violenţă - în familie şi în afara ei - , de suferinţă, de durere, de tristeţe... Dar oare avem unde să găsim stabilitate indiferent ce se întâmplă în lume sau în viaţa noastră? Putem privi spre viitor cu speranţă, oricare ar fi împrejurările din viaţa noastră şi din lume?

În vremurile noastre mulţi studenţi consideră că Dumnezeu este singura constantă din viaţa lor. Lumea din jurul nostru este în continuă mişcare, dar Dumnezeu nu Se schimbă. El este acelaşi, imuabil şi demn de încredere. De fapt, El Însuşi spune: „Este oare un alt Dumnezeu afară de Mine? Nu este altă Stâncă, nu cunosc alta!” „Căci Eu sunt Domnul, Eu nu Mă schimb.”¹Dumnezeu este tot timpul disponibil pentru noi; putem conta pe El. El este „acelaşi ieri şi azi şi în veci”². În plus, ne poate lăsa să-L cunoaştem, ajutându-ne astfel să ne găsim pacea sufletească şi siguranţa în El.

Este posibil să ai pace în suflet?

O absolventă de facultate şi-a descris situaţia astfel: „Este ceva uimitor să am o relaţie reală cu Dumnezeu, în viaţa de zi cu zi. Am un „Însoţitor cosmic” pe care nu L-aş schimba pentru nimic în lume. Mă simt iubită şi simt, în sfârşit, că cineva mă cunoaşte cu adevărat, într-un mod pe care nici nu cred că-l pot descrie în cuvinte.”

Dan, un student cu hemofilie, a descoperit recent că s-a infectat cu virusul HIV, în urma unei transfuzii de sânge. La început a fost în culmea disperării şi a dat vina pe Dumnezeu. Apoi, căutând stabilitate... s-a apropiat de El. Urmarea: în ultimii săi ani de viaţă, a vizitat nenumărate campusuri universitare (deşi avea dureri groaznice), numai pentru a le spune colegilor săi studenţi cum Îl pot cunoaşte pe Dumnezeu şi cum pot avea parte de aceeaşi pace de care se bucura el... „Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima.” „În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.”³

Ca Dan, şi alţi studenţi au aflat că, indiferent ce ţi s-ar întâmpla în viaţă, nu este „sfârşitul lumii”... fiindcă lumea aceasta nu este sfârşitul!

Dumnezeu este un adăpost pentru fiecare

Trebuie să recunoaştem că mulţi dintre noi aşteptăm să avem probleme şi de-abia apoi ne întoarcem spre Dumnezeu. Un capelan militar din al Doilea Război Mondial spunea: „Nu există atei în adăposturile individuale.” Când viaţa este frumoasă, nu considerăm că avem nevoie de Dumnezeu. Dar situaţia se schimbă când avem probleme, când ne dăm seama că ne aflăm în tranşee.

O altă studentă, Carina, îşi descrie astfel drumul către Dumnezeu: „Credeam că sunt creştină fiindcă mergeam duminica la biserică... dar habar n-aveam cine este Dumnezeu. Ultimul meu an de liceu n-a fost cu nimic deosebit de ceilalţi trei ani dinainte. Îmi petreceam cea mai mare parte din timp bând, drogându-mă sau căutând să mă fac iubită. Simţeam că mor pe dinăuntru şi nu eram deloc stăpână pe viaţa mea. Doar în clipa în care mi-am dat seama că nu mai îmi doresc să trăiesc... mi-a trecut prin minte că la universitate trebuie să fac ceva... ceva care să-mi readucă speranţa în suflet. Atunci L-am rugat pe Dumnezeu să vină în viaţa mea. El mi-a arătat dragoste, iertare şi la El am găsit siguranţă, iertare, mângâiere, acceptare şi un rost în viaţă. El îmi dă tărie şi, dacă n-ar fi fost El, n-aş mai fi astăzi aici.”

Cine ştie ce ne aşteaptă în viitor? Mulţi studenţi s-ar putea să se simtă ca într-un adăpost individual de pe front. Căci, din păcate, viaţa poate fi un câmp de luptă... în care liniştea noastră sufletească să fie mult pusă la încercare. În acele clipe când ne aflăm la strâmtoare, apelăm adesea la Dumnezeu. Şi nu este rău că facem asta, fiindcă Dumnezeu este într-adevăr singura constantă; El Se pune la dispoziţia noastră şi chiar vrea să aibă un cuvânt de spus în viaţa noastră. El spune: „Eu, Eu sunt Domnul şi afară de Mine nu este niciun Mântuitor! ... Căci Eu sunt Dumnezeu, şi nu altul.”⁴

Da, Îl putem considera pe Dumnezeu ca o „cârjă” în care ne putem sprijini... singura Cârjă cu adevărat folositoare.

Gropile invizibile

Cu toate acestea, unii oameni se întorc spre Dumnezeu chiar şi atunci când totul pare să le meargă bine. Iată cazul lui Cristi, un student din Bucureşti: „Ajuns în ultimul an de facultate, puteam spune că avusesem deja parte de toate acele lucruri care mă vor împlini, după spusele altora: roluri de conducere în organizaţiile studenţeşti, chefuri, note bune, întâlniri cu fete atrăgătoare. Aveam tot ceea ce îmi doream să realizez încă din timpul facultăţii... şi mă simţeam tot neîmplinit! Îmi lipsea ceva... şi nu ştiam încotro să mă duc. Bine... nimeni nu ştia că gândesc aşa despre viaţă; nu lăsam să transpară nimic la exterior."

Chiar şi când lucrurile par să meargă cum trebuie, viaţa poate să aibă o groapă - una interioară, care nu poate fi văzută cu ochiul liber - dar pe care inima o simte. O studentă a descris-o astfel: „De câte ori ai crezut că dacă ai avea o anumită haină sau un anume prieten sau dacă ai putea vizita un loc anume... atunci te-ai simţi fericită şi împlinită? Şi de câte ori ai reuşit să cumperi bluza respectivă sau să te întâlneşti cu băiatul dorit sau să vizitezi locul visat... şi la sfârşit te-ai simţit parcă şi mai secătuită decât la început?”

Nu avem nevoie de eşecuri sau de vreo tragedie pentru a simţi gropile din viaţa noastră. Cel mai adesea liniştea sufletească ne lipseşte pur şi simplu deoarece Dumnezeu lipseşte din viaţa noastră. Ana, studenta despre care am vorbit mai înainte, spunea: „De atunci am avut parte de multe probleme şi schimbări în viaţa mea, dar tot ceea ce fac capătă alt sens fiincă ştiu că Dumnezeul veşnic mă iubeşte şi este de partea mea. Nu cred că există ceva pe lumea asta pe care Dumnezeu şi cu mine să nu-l putem rezolva împreună - şi mai este ceva... împlinirea aceea pe care am căutat-o atât de asiduu... ei bine, am găsit-o, în sfârşit!”

Dacă Dumnezeu Se implică în viaţa noastră, putem sta liniştiţi. Căci pe măsură ce Îl cunoaştem şi ascultăm ce spune El în Biblie, ne aduce în suflet o pace deosebită. Vedem viaţa din punctul Său de vedere, fiind conştienţi de credincioşia şi de capacitatea Sa de a avea grijă de noi. Aşa că orice ne-ar aştepta în viitor, putem să ne punem încrederea în Dumnezeu, ştiind că El va rămâne neschimbat. Şi, pe lângă aceasta, de-abia aşteaptă să ne dovedească ce turnură poate lua viaţa noastră dacă ne întoarcem la El şi Îl căutăm cu sinceritate.

Adevărata pace sufletească poate fi întemeiată doar pe Stâncă

Pe ce anume îţi clădeşti viaţa? Căci, crezi sau nu, fiecare dintre noi îşi clădeşte viaţa pe ceva. Fiecare avem o temelie, ceva în care ne punem nădejdea şi încrederea. Poate că acest ceva este reprezentat de propria persoană: „Ştiu că pot reuşi în viaţă dacă mă străduiesc cu adevărat.” Sau poate fi un stil de viaţă: „Dacă aş putea câştiga suficienţi bani, ce minunată ar fi viaţa!” Sau poate chiar o perioadă de timp: „Noul mileniu în care am intrat va schimba situaţia de fapt.”

Ei bine, Dumnezeu are o altă opinie. El spune că suntem pe un teren nesigur dacă ne punem nădejdea şi încrederea în noi înşine, în alţi oameni sau în ceea ce ne oferă această lume. El vrea să ne încredem în El. Tocmai din acest motiv spune: „De aceea, pe orişicine aude aceste cuvinte ale Mele şi le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată, care şi-a zidit casa pe stâncă. A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbuşit, pentru că avea temelia zidită pe stâncă. Însă orişicine aude aceste cuvinte ale Mele, şi nu le face, va fi asemănat cu un om nechibzuit, care şi-a zidit casa pe nisip. A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au izbit în casa aceea: ea s-a prăbuşit, şi prăbuşirea i-a fost mare.”⁵

Este un lucru înţelept să-L avem pe Dumnezeu în viaţa noastră în acele clipe când avem necazuri. Însă Dumnezeu doreşte să avem o viaţă bogată indiferent de situaţia în care ne-am afla. El vrea să aibă o influenţă pozitivă în fiecare sferă a vieţii noastre. Iar atunci când ne bizuim pe El şi pe cuvintele Sale, ne clădim viaţa pe Stâncă.

Pacea sufletească supremă

Unii se simt în siguranţă fiindcă tatăl lor este multimilionar sau fiindcă ştiu că pot cu uşurinţă să ia note mari. Însă poţi avea o siguranţă chiar şi mai mare: dacă ai o relaţie personală cu Dumnezeu.

Dumnezeu are putere. Spre deosebire de noi, Dumnezeu ştie ce se va întâmpla mâine, săptămâna următoare, anul următor, în deceniul care urmează. El spune: „Căci Eu sunt Dumnezeu şi nu este altul; Eu sunt Dumnezeu şi nu este niciunul ca Mine. Eu am vestit de la început ce are să se întâmple şi cu mult înainte ce nu este încă împlinit.”⁶ El ştie ce se va întâmpla în mileniul în care am intrat. Dar mai important este că ştie ce se va întâmpla în viaţa ta peste cinci minute, mâine, săptămâna viitoare şi până la sfârşitul vieţii tale pe acest pământ. Şi mai important chiar decât acest lucru este ca tu să ştii că va fi alături de tine în clipa când se va întâmpla... dacă ai hotărât să-L chemi în viaţa ta. El ne spune că poate fi „adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi.”⁷ Dar trebuie să ne străduim din inimă să Îl căutăm, fiindcă El spune: „Mă veţi căuta şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima.”⁸

Aceasta nu înseamnă că aceia care-L cunosc pe Dumnezeu nu vor avea de înfruntat dificultăţi. Vor avea. Dacă în viitor ţara noastră va avea de suferit de pe urma atacurilor teroriste, vor suferi şi aceia care Îl cunosc pe Dumnezeu. Dar prezenţa lui Dumnezeu îţi dă o anumită pace şi o anumită tărie. Un ucenic al lui Isus Hristos a exprimat această realitate astfel: „Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtoare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiţi; prigoniţi, dar nu părăsiţi; trântiţi jos, dar nu omorâţi.”⁹ Viaţa ne dovedeşte că vom avea, cu siguranţă, probleme. Dacă totuşi le suportăm avându-L de partea noastră pe Dumnezeu, le vom privi dintr-un alt unghi şi vom avea o tărie neobişnuită. Nicio problemă nu este prea mare pentru Dumnezeu. El este mai mare decât toate problemele pe care le-am putea avea şi, oricum, nu ne lasă să le înfruntăm singuri.

Lui Dumnezeu Îi pasă de noi. Să nu uităm că puterea extraordinară a lui Dumnezeu, pe care El şi-o poate manifesta în viaţa noastră, este însoţită de marea Sa dragoste pentru noi. Viitorul poate să aducă o perioadă de pace mondială nemaivăzută până acum... sau dimpotrivă, mai multă ură şi violenţă etnică, mai multe divorţuri, mai multe crime ş.a.m.d. Oricare ar fi situaţia, nimeni nu ne iubeşte mai mult ca Dumnezeu; nimeni nu poate să aibă mai multă grijă de noi decât Dumnezeu. Cuvântul Său spune: Domnul este bun, El este un loc de scăpare în ziua necazului; şi cunoaşte pe cei ce se încred în El.” „Aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi.”¹⁰ şi: „Domnul este drept în toate căile Lui şi milostiv în toate faptele Lui. Domnul este lângă toţi cei ce-L cheamă, lângă cei ce-L cheamă cu toată inima. El împlineşte dorinţele celor ce se tem de El, le aude strigătul şi-i scapă.”¹²

Isus Hristos le-a spus urmaşilor Săi: „Nu se vând oare două vrăbii la un ban? Totuşi, nici una din ele nu cade pe pământ fără voia Tatălui vostru. Cât despre voi, până şi perii din cap, toţi vă sunt număraţi. Deci, să nu vă temeţi; voi sunteţi mai de preţ decât multe vrăbii.”¹³ Dacă te întorci spre Dumnezeu, El va avea grijă de tine mai bine ca oricine.

Pacea sufletească se află în Dumnezeu

N-avem de unde şti ce ne rezervă viitorul. Dacă ne va aduce dificultăţi, Dumnezeu poate să fie alături de noi, să nu ne lase singuri. Dacă ne va aduce o viaţă uşoară, tot vom avea nevoie de Dumnezeu: ca să umplem golul din sufletul nostru şi ca să dăm sens vieţii noastre.

La urma urmelor, ce contează cel mai mult? Ce contează cu adevărat? Să nu fim despărţiţi de Dumnezeu. Ei bine, atunci să ne punem întrebarea: Îl cunoaştem pe Dumnezeu? Dar El ne cunoaşte? I-am îngăduit să intre în viaţa noastră? Căci atunci când Îl cunoaştem, El ne face să vedem totul dintr-un alt unghi, aducându-ne speranţă. Apoi, având o relaţie personală cu El, ne putem bucura de pace, în ciuda tuturor împrejurărilor potrivnice.

De ce trebuie să ocupe Dumnezeu locul cel mai seamă în viaţa noastră? Fiindcă dacă nu Îl cunoaştem, nu putem avea cu adevărat pace sau nădejde. El este Dumnezeu, nu noi... El nu depinde de noi, dar noi trebuie să depindem de El, fiindcă ne-a creat cu nevoia de a-L avea în viaţa noastră. Putem încerca noi cât vrem să ne simţim împliniţi fără El... va fi în van.

Dumnezeu vrea să Îl căutăm. Vrea să Îl cunoaştem şi să Îl invităm să se implice în viaţa noastră. Dar există o problemă: toţi I-am închis uşa vieţii noastre în nas. Biblia descrie această realitate cu următoarele cuvinte: „Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui...”¹⁴ Toţi am încercat - sau încercăm încă - să ne descurcăm în viaţă fără Dumnezeu. Ei bine, Biblia numeşte această faptă „păcat”.

Studenta despre care vorbeam mai sus a spus despre păcat: „Când am intrat la universitate, nu Îl cunoşteam pe Hristos, nu-L aveam în viaţa mea. Pe atunci aveam întreaga lume la picioare, aşteptând cu nerăbdare schimbările pe care le voi aduce. Luam parte la tot felul de întâlniri politice, făceam cursuri despre rasism şi dreptate socială şi mă dedicam total voluntariatului la centrul de servicii comunitare. Credeam că am puterea lăuntrică de a aduce o schimbare majoră în lume. Făceam meditaţii gratuite cu şcolarii din familiile defavorizate; lucram la un adăpost pentru persoanele fără casă; strângeam mâncare pentru cei înfometaţi. Şi, cu toate acestea, cu cât încercam mai mult să schimb lumea, cu atât mai frustrată mă simţeam. M-am luptat cu birocratia, apatia şi ... păcatul. Începusem să cred că natura umană s-ar putea să aibă nevoie de o reparaţie capitală.”

Adevărata pace sufletească = împăcare cu Dumnezeu

Vremurile nesigure, tehnologia din ce în ce mai performantă nu au o importanţă prea mare în situaţia noastră. De ce? Fiindcă problema esenţială a oamenilor este că s-au depărtat de Dumnezeu. Problemele noastre cele mai mari nu sunt de natură fizică, ci de natură spirituală. Şi, întrucât Dumnezeu ştie acest lucru, a găsit o soluţie ca să nu mai fim despărţiţi de El. A găsit o cale pe care putem merge pentru a ne întoarce la El... prin Iisus Hristos.

Biblia spune: „Căci atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât a dat pe Singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.”¹⁵ Iisus Hristos a fost răstignit - aceasta era o formă antică de execuţie - din cauza păcatelor noastre... în locul nostru. A murit, a fost îngropat şi apoi a înviat din morţi. Datorită jertfei şi morţii Sale putem începe acum o relaţie personală cu Dumnezeu - „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu.”¹⁶ Lucrurile sunt destul de simple: Dumnezeu Îşi doreşte o relaţie desăvârşită cu noi - aşa că a făcut posibilă această relaţie prin Iisus. Apoi de noi depinde să-L căutăm pe Dumnezeu şi să-L invităm în viaţa noastră. Cei mai mulţi oameni fac acest lucru prin rugăciune; adică vorbindu-I sincer lui Dumnezeu. Chiar în clipa aceasta te poţi apropia de Dumnezeu dacă îi spui sincer: „Doamne Dumnezeule, vreau să Te cunosc. Nu Te-am lăsat să intri în viaţa mea până acum, dar nu mai vreau să fie aşa. Nu mai vreau să fiu despărţit de Tine. Cred că Iisus a murit în locul meu, pentru ca să pot fi iertat de păcatele mele şi să fiu împăcat cu Tine. Îmi doresc să Te implici în viaţa mea de acum înainte.”

Ei bine, L-ai rugat deschis pe Dumnezeu să intre în viaţa ta? Numai tu şi cu El ştiţi sigur cum stau lucrurile. Dacă L-ai invitat, te aşteaptă o mulţime de lucruri interesante. Dumnezeu îţi făgăduieşte că îţi va aduce nenumărate împliniri în viaţa aceasta, tocmai datorită relaţiei cu El.¹⁷ Promite să locuiască în tine¹⁸ şi să-ţi dăruiască viaţa veşnică.¹⁹ Iată ce mărturiseşte o studentă despre Dumnezeu: „Mama a divorţat de tata când eram foarte mică şi nu prea îmi dădeam seama ce se întâmplă. Nu ştiam decât că tata nu mai venea acasă. Într-o zi m-am dus în vizită la bunica şi i-am spus că nu înţeleg cum poate tata să mă facă să sufăr... ba chiar să dispară cu totul. Ea m-a luat în braţe şi mi-a spus că există Cineva care nu mă va părăsi niciodată... şi acel Cineva este Iisus. Apoi a citat Evrei 13:5 şi Psalmul 68:5: «Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi»; «El este Tatăl orfanilor, Apărătorul văduvelor, El, Dumnezeu, care locuieşte în locaşul Lui cel sfânt.» Am fost extraordinar de încântată să aud că Dumnezeu dorea să fie Tatăl meu.”

Orice s-ar întâmpla în jurul tău, în lume, ai linişte în suflet deoarece ştii că Dumnezeu poate să fie lângă tine şi nu te va lăsa singur. Orice ne-ar rezerva viitorul, Îl putem avea pe Dumnezeu - Singurul care nu se schimbă - în viaţa noastră tot timpul.

http://www.everystudent.ro

De ce poţi să ai încredere în Biblie

Cum putem şti că Biblia pe care o avem
astăzi este demnă de încredere?

Biblia, cartea de căpătâi a creştinismului, pretinde că este cuvântul unic al lui Dumnezeu pentru omenire. Miliarde de oameni s-au bazat pe mesajul ei. Milioane au murit pentru ea.

Poate o persoană inteligentă să creadă în Biblie?

Da. Biblia nu este o carte de fabule. Spre deosebire de alte cărţi spirituale, ea nu cere o credinţă oarbă. Există multe tipuri de dovezi care susţin acurateţea istorică a Bibliei, precum şi pretenţia ei că este de inspiraţie divină.

• Istoria antică susţine acurateţea Bibliei ca înregistrare/document istoric.
• Evangheliile oferă multe relatări demne de încredere despre viaţa lui Iisus.
• Arheologia întăreşte relatarea biblică.
• Critica textuală atestă faptul că, de când au fost scrise prima dată, cărţile Bibliei nu s-au schimbat.

Este istoria antică în acord cu Biblia?

Dacă Biblia este mesajul lui Dumnezeu pentru noi, ar trebui să avem speranţa că versiunea ei despre istorie este corectă. Şi este.

De exemplu, Biblia afirmă că Iisus din Nazaret a făcut multe minuni, că a fost executat de romani şi că a înviat din morţi. Mulţi istorici din vechime întăresc relatarea Bibilei despre viaţa lui Iisus şi a ucenicilor Săi:

Cornelius Tacitus (55-120 d.Cr.), un istoric din Roma primului secol, este considerat unul dintre cei mai exacţi istorici ai lumii antice.¹ Un extras din lucrarea sa ne spune că împăratul roman Nero „a aplicat cele mai violente torturi asupra unei clase de oameni... numiţi creştini. ...Christus [Hristos], de la care li se trage şi numele, a suferit pedeapsa maximă în timpul domniei lui Tiberius, la porunca unuia dintre procuratorii noştri, şi anume Pontius Pilatus...”²

Flavius Josephus, un istoric evreu (38-100? d.Cr.), a scris despre Iisus în lucrarea sa Antichităţi iudaice. De la Josephus aflăm că „Iisus a fost un om înţelept, care a făcut fapte neaşteptate, care i-a învăţat pe mulţi şi care a câştigat de partea Sa mulţi adepţi dintre evrei şi greci, despre care se credea că este Mesia, care a fost acuzat de conducătorii evrei, care a fost condamnat să fie crucificat de către Pilat şi despre care se crede că a înviat”³.

Suetonius, Plinius cel Tânăr şi Tallus au scris şi ei despre închinarea şi persecutarea creştinilor în acord cu relatările Noului Testament.

Chiar şi Talmudul evreiesc, care cu siguranţă nu este înclinat să-L susţină pe Iisus, este de acord cu evenimentele majore din viaţa Sa. Din Talmud aflăm că „Iisus a fost conceput în afara căsătoriei, că a adunat discipoli, că a făcut afirmaţii blasfemiatoare despre Sine şi că a făcut minuni, dar că aceste minuni sunt atribuite vrăjitoriei şi nu lui Dumnezeu”⁴.

Acestea sunt informaţii remarcabile ţinând cont de faptul că cei mai mulţi istorici din vechime se concentrau asupra conducătorilor politici şi militari, nu asupra unor rabini obscuri din provinciile îndepărtate ale Imperiului roman. Cu toate acestea, istorici (evrei, greci şi romani) din vechime confirmă evenimentele majore care sunt prezentate în Noul Testament, chiar dacă ei înşişi nu erau credincioşi.

Sunt relatăriile despre Iisus din Evanghelii demne de încredere?

Istoricii seculari au înregistrat datele generale din viaţa lui Iisus, dar apropiaţii Săi au scris relatări mai detaliate, pe baza declaraţiilor martorilor oculari. Acestea sunt numite cele patru Evanghelii, primele patru cărţi ale Noului Testament. Cum putem fi siguri că aceste biografii ale lui Iisus sunt precise?

Atunci când istoricii încearcă să stabilească dacă o biografie este demnă de încredere, ei pun întrebarea: „Câte alte surse relatează aceleaşi detalii despre această persoană?” Iată cum funcţionează acest lucru. Imaginează-ţi că aduni biografii ale preşedintelui John F. Kennedy. Găseşti multe care descriu familia sa, perioada cât a fost preşedinte, modul în care a gestionat criza rachetelor cubaneze şi aproape toate biografiile înregistrează date similare. Dar dacă ai găsi o biografie în care se spune că John F. Kennedy a trăit zece ani ca preot în Africa de Sud? Celelalte biografii susţin că el era în Statele Unite la acea vreme. Un istoric inteligent ar accepta relatările care sunt în acord una cu cealaltă.

În ceea ce-L priveşte pe Iisus din Nazaret, găsim noi mai multe biografii care să relateze aceleaşi evenimente din viaţa Sa? Da. Cu toate că nu conţin în totalitate aceleaşi informaţii, cele patru Evanghelii relatează în esenţă aceeaşi poveste:

	Matei	Marcu	Luca	Ioan
Iisus s-a născut dintr-o fecioară	1:18-25	-	1:27, 34	-
S-a născut în Betleem	2:1	-	2:4	-
A locuit în Nazaret	2:23	1:9, 24	2:51, 4:16	1:45, 46
A fost botezat de Ioan Botezătorul	3:1-15	1:4-9	3:1-22	-
A făcut vindecări miraculoase	4:24, etc.	1:34, etc.	4:40, etc.	9:7
A mers pe apă	14:25	6:48	-	6:19
A hrănit cinci mii de oameni cu cinci pâini şi doi peşti	14:7	6:38	9:13	6:9
I-a învăţat pe oamenii obişnuiţi	5:1	4:25, 7:28	9:11	18:20
A petrecut timp cu cei marginalizaţi	9:10, 21:31	2:15, 16	5:29, 7:29	8:3
A avut dispute cu elita religioasă	15:7	7:6	12:56	8:1-58
Elita religioasă a complotat să-L omoare	12:14	3:6	19:47	11:45-57
A fost dat pe mâna romanilor	27:1, 2	15:1	23:1	18:28
A fost biciuit	27:26	15:15	-	19:1
A fost crucificat	27:26-50	15:22-37	23:33-46	19:16-30
A fost îngropat într-un mormânt	27:57-61	15:43-47	23:50-55	19:38-42
A înviat din morţi şi S-a arătat ucenicilor Săi	28:1-20	16:1-20	24:1-53	20:1-31

Două dintre Evanghelii au fost scrise de către apostolii Matei şi Ioan, bărbaţi care L-au cunoscut pe Iisus în mod personal şi care au călătorit împreună cu El mai bine de trei ani. Celelalte două cărţi au fost scrise de către Marcu şi Luca, apropiaţi ai apostolilor. Aceşti scriitori au avut acces direct la faptele despre care au scris. Biserica primară a acceptat cele patru Evanghelii, deoarece ele erau în acord cu ceea ce se ştia deja despre viaţa lui Iisus.

Fiecare dintre cei patru scriitori a redat o istorie foarte detaliată. Aşa cum te aştepţi de la mai multe biografii despre o persoană reală, cele patru Evanghelii diferă ca stil, dar sunt în acord în ceea ce priveşte faptele relatate. Ştim că autorii nu au inventat pur şi simplu lucrurile, pentru că Evangheliile conţin nume geografice specifice şi detalii culturale care au fost întărite de către istorici şi arheologi.

Cuvintele lui Iisus înregistrate în aceste cărţi lasă pe dinafară multe subiecte cu privire la care Biserica primară ar fi dorit să aibă o învăţătură exactă. Acest lucru dovedeşte că biografiile despre Iisus au fost scrise cu sinceritate şi că scriitorii lor nu au pus pe seama lui Iisus cuvinte care să servească intereselor lor.

Pentru a descoperi ceea ce conţine una dintre Evanghelii, citeşte articolul următor.

S-a schimbat şi s-a deformat Biblia de-a lungul timpului?

Unii oameni cred că Noul Testament a fost tradus „de atâtea ori”, încât textul său a fost deformat în cursul acestor faze de traducere. Dacă traducerile au fost făcute după alte traduceri, atunci ei ar avea dreptate. Dar traducerile sunt făcute de fapt după texte originare din limbile ebraică, greacă şi aramaică, pe baza a mii de manuscrise vechi.

De exemplu, ştim că Noul Testament pe care îl avem astăzi este fidel formei sale originare deoarece:
1. Avem un număr foarte mare de copii ale manuscriselor - peste 24000.
2. Aceste copii sunt 99,5% identice, cuvânt cu cuvânt.
3. Perioadele de când datează aceste copii sunt foarte apropiate de perioada în care au fost scrise manuscrisele originale (vezi link-ul de la sfârşitul acestei secţiuni).

Atunci când se compară textul unui manuscris cu textul unui alt manuscris, asemănarea este uluitoare. Uneori poate varia scrierea literă cu literă sau poate fi modificată ordinea cuvintelor, dar acest lucru nu schimbă cu nimic conţinutul. În ceea ce priveşte ordinea cuvintelor, Bruce M. Metzger, profesor emerit la Princeton Theological Seminary, explică: „În limba engleză este o deosebire foarte mare dacă spui «Câinele îl muşcă pe om» sau «Omul îl muşcă pe câine». În engleză ordinea contează, dar în greacă nu. În greacă, un cuvânt este supus propoziţiei din care face parte indiferent de locul în care se află”⁵.

Dr. Ravi Zacharias, profesor asociat la Universitatea din Oxford, face următorul comentariu: „În termeni adevăraţi, Noul Testament este lesne scrierea antică cu cea mai bună atestare din punctul de vedere al numărului total de documente, al duratei dintre desfăşurarea evenimentelor şi înregistrarea lor în documente şi al diversităţii documentelor disponibile pentru a-l confirma sau a-l contrazice. Nu există niciun alt manuscris vechi, care să fie susţinut atât de mult şi atât de bine de documentele existente”⁶.

Noul Testament este documentul antic cel mai demn de încredere, pe care îl are omenirea. Integritatea sa textuală este mai sigură decât integritatea scrierilor lui Platon sau a Iliadei lui Homer. Dacă vrei să vezi o comparaţie a Noului Testament cu alte scrieri antice, citeşte articolul următor.

Şi Vechiul Testament a fost păstrat remarcabil de bine. Traducerile noastre moderne sunt confirmate de un mare număr de manuscrise vechi atât în limba ebraică, cât şi în limba greacă, inclusiv de manuscrisele de la Marea Moartă, descoperite la mijlocul secolului al XX-lea. Aceste manuscrise conţin cele mai vechi fragmente existente din aproape toate cărţile Vechiului Testament şi datează din anul 150 î.Cr. Asemănarea dintre manuscrisele de la Marea Moartă şi copiile de mână făcute chiar şi cu 1000 de ani mai târziu dovedeşte grija cu care scribii evrei din vechime îşi copiau scripturile.

Confirmă arheologia Biblia?

Arheologia nu poate dovedi că Biblia este cuvântul scris al lui Dumnezeu pentru noi. Totuşi, ea poate confirma acurateţea istorică a Bibliei (şi o şi face). Arheologii au descoperit cu consecvenţă numele oficialilor guvernamentali, numele regilor, cetăţilor şi sărbătorilor menţionate în Biblie - uneori atunci când unii istorici nu credeau că aceste persoane sau locuri au existat. De exemplu, Evanghelia după Ioan ne spune că Iisus a vindecat un invalid lângă Bazinul Betesda. Textul face referire chiar şi la cele cinci porticuri (pasarele) care duceau la bazin. Oamenii de ştiinţă nu credeau că acest bazin a existat până când arheologii nu l-au descoperit la 12 m sub pământ, cu cele cinci porticuri intacte.⁷

Biblia conţine foarte multe detalii istorice, astfel că nu tot ceea ce este menţionat în Biblie a fost încă descoperit de arheologie. Cu toate acestea, nicio descoperire arheologică nu intră în conflict cu ceea ce spune Biblia.⁸

Spre deosebire de aceasta, reporterul de ştiri Lee Strobel face următorul comentariu despreCartea lui Mormon: „În repetate rânduri, arheologia nu a reuşit să confirme pretenţiile acestei cărţi cu privire la evenimente care, pe semne, au avut loc cu mult timp în urmă pe continentul american. Mi-aduc aminte că le-am scris celor de la Institutul Smithsonian pentru a întreba dacă există vreo dovadă care să susţină pretenţiile mormonismului. Răspunsul lor fără echivoc a fost că arheologii institutului nu văd «nicio legătură directă între arheologia Lumii noi şi conţinutul Cărţii lui Mormon»”. Arheologii nu au descoperit niciodată cetăţile, persoanele, numele sau locurile menţionate în Cartea lui Mormon.⁹

Multe dintre localităţile antice menţionate de Luca în cartea Faptelor din Noul Testament au fost identificate de către arheologi. „De toate, Luca menţionează numele a treizeci şi două de ţări, cincizeci şi patru de cetăţi şi nouă insule fără vreo greşeală.”¹⁰

De asemenea, arheologia a combătut multe teorii nefondate cu privire la Biblie. De exemplu, o teorie care este predată în facultăţi şi astăzi susţine că Moise nu ar fi putut scrie Pentateuhul (primele cinci cărţi din Biblie), deoarece în vremea sa nu se inventase scrisul. Apoi arheologii au descoperit Stela neagră. „Avea pe ea inscripţii în formă de săgeată şi conţinea în detaliu codul lui Hammurabi. Data ea din perioada post-mozaică? Nu! Data din perioada pre-mozaică; şi nu numai atât, data chiar din perioada pre-avraamică (2000 î.Cr.). Ea a precedat scrierile lui Moise cu cel puţin trei secole.”¹¹

O altă descoperire arheologică majoră a confirmat existenţa unui alfabet timpuriu, şi anume descoperirea tăbliţelor Ebla în nordul Siriei, în anul 1974. Se crede că aceste 14.000 de tăbliţe de lut datează din anul 2300 î.Cr., sute de ani înainte de Avraam.¹² Tăbliţele descriu cultura locală într-un mod asemănător cu ceea ce este scris în Geneza capitolele 12-50.

Arheologia confirmă cu consecvenţă acurateţea istorică a Bibliei.

Pentru a afla mai multe despre acest lucru, citeşte articolul următor care conţine tabele cu unele dintre descoperirile arheologice majore.

Există contradicţii în Biblie?

Cu toate că unii susţin că Biblia este plină de contradicţii, acest lucru pur şi simplu nu este adevărat. De fapt, numărul contradicţiilor aparente este remarcabil de mic pentru o carte de mărimea şi scopul Bibliei. Discrepanţele aparente care există sunt mai mult o curiozitate, decât o nenorocire. Ele nu afectează niciun eveniment major şi niciun crez creştin.

Iată un exemplu de aşa-zisă contradicţie. Pilat a ordonat ca deasupra crucii lui Isus să fie pusă o tăbliţă. Trei dintre Evanghelii menţionează ce era scris pe acea tăbliţă:
În Matei: „Acesta este Iisus, regele iudeilor.”
În Marcu: „Regele iudeilor.”
În Ioan: „Iisus din Nazaret, regele iudeilor.”

Exprimarea este diferită, de unde şi contradicţia aparentă. Cu toate acestea, remarcabil este faptul că toţi cei trei scriitori descriu acelaşi eveniment atât de detaliat - Iisus a fost crucificat. Toţi trei sunt de acord cu privire la acest lucru. Ei relatează chiar şi că o tăbliţă a fost agăţată pe cruce, iar semnificaţia mesajului de pe acea tăbliţă este aceeaşi în toate cele trei relatări!

Dar ce putem spune despre cuvintele folosite? În limba greacă folosită în Evanghelii, ei nu au folosit ghilimele aşa cum facem noi astăzi pentru a marca un citat direct. Autorii Evangheliilor au dat un citat indirect, de unde şi diferenţele subtile din pasaje.

Iată un alt exemplu de contradicţie aparentă. A stat Iisus două nopţi sau trei nopţi în mormânt înainte de a învia? Înainte de crucificare, Iisus a spus: „După cum Iona a stat trei zile şi trei nopţi în pântecele peştelui cel mare, tot aşa va sta şi Fiul omului trei zile şi trei nopţi în inima pamântului” (Matei 12:40). Marcu redă o altă afirmaţie a lui Iisus: „Iată ne suim la Ierusalim şi Fiul omului va fi dat în mâinile preoţilor celor mai de seamă şi ale cărturarilor. Ei Îl vor condamna la moarte şi Îl vor da în mâinile naţiunilor. Îl vor batjocori, Îl vor biciui, Îl vor scuipa şi-L vor omorî, dar a treia zi va învia” (Marcu 10:33,34).

Iisus a fost omorât vinerea, iar învierea a fost descoperită duminica. Atunci cum a stat El trei zile şi trei nopţi în mormânt? În vremea lui Iisus, se obişnuia ca orice parte din zi sau din noapte să se considere o zi întreagă. Prin urmare, în cultura lui Iisus, vineri, sâmbătă şi duminică ar fi considerate trei zile şi trei nopţi. La fel vorbim şi astăzi: atunci când cineva spune că a petrecut toată ziua la cumpărături, înţelegem că nu e vorba de 24 de ore.

Acest lucru este specific contradicţiilor aparente din Noul Testament. Cele mai multe dintre ele sunt rezolvate dacă textul însuşi este examinat cu atenţie sau dacă se studiază contextul său istoric.

Cine a scris Noul Testament? De ce nu sunt acceptate scrierile apocrife, Evanghelia după Iuda sau Evanghelia după Toma?

Există câteva motive serioase pentru care putem avea încredere în lista de astăzi a cărţilor Noului Testament. Biserica a acceptat cărţile Noului Testament imediat ce au fost scrise. Autorii lor au fost tovarăşii lui Iisus şi discipolii Săi cei mai apropiaţi, bărbaţi cărora Iisus le-a încredinţat conducerea Bisericii primare. Matei şi Ioan, doi dintre autorii evangheliilor, au fost unii dintre discipolii cei mai apropiaţi ai lui Iisus. Marcu şi Luca au fost tovarăşii apostolilor, având acces la relatările acestora despre viaţa lui Iisus.

Şi ceilalţi autori ai Noului Testament au avut acces direct la Iisus: Iacov şi Iuda au fost fraţii lui Iisus, care la început nu au crezut în El. Petru a fost unul dintre cei doisprezece apostoli. Pavel a început prin a fi duşmanul Creştinismului, dar a devenit apostol după ce Hristos i S-a descoperit într-o viziune. Şi a păstrat legătura cu ceilalţi apostoli.

Conţinutul cărţilor Noului Testament a adus acelaşi punct de vedere cu ceea ce mii de martori oculari au văzut pentru ei înşişi. Atunci când, cu sute de ani mai târziu, au fost scrise alte cărţi (de exemplu, Evanghelia după Iuda, scrisă de către secta gnostică prin anii 130-170 d.Cr., mult după moartea lui Iuda), nu a fost dificil ca biserica să constate că sunt contrafăcute. Evanghelia după Toma, scrisă în jurul anului 140 d.Cr., este un alt exemplu de scriere contrafăcută, purtând în mod greşit numele unui apostol. Acestea, împreună cu alte evanghelii gnostice intrau în conflict cu învăţăturile cunoscute ale lui Iisus şi ale Vechiului Testament şi conţineau adesea numeroase erori istorice şi geografice.¹³

În anul 367 d.Cr., Atanasie a enumerat în mod oficial cele 27 de cărţi ale Noului Testament (aceeaşi listă pe care o avem şi noi astăzi). Curând după aceea, şi Ieronim şi Augustin au răspândit aceeaşi listă. Totuşi, pentru majoritatea creştinilor această listă nu era necesară. În general, întreaga biserică recunoscuse şi folosise aceeaşi listă de cărţi din primul secol după Hristos. Pe măsură ce biserica s-a răspândit dincolo de lumea vorbitoare de limbă greacă şi a fost necesar ca Scripturile să fie traduse şi pe măsură ce apăreau diferite secte cu cărţile lor sfinte concurente, a devenit important ca biserica să aibă o listă a cărţilor Noului Testament bine definită.

De ce a fost nevoie de 30 - 60 de ani pentru ca Evangheliile Noului Testament să fie scrise?

Motivul principal pentru care Evangheliile nu au fost scrise imediat după moartea şi învierea lui Iisus este că nu a fost nicio nevoie evidentă pentru o asemenea lucrare. La început, Evanghelia s-a răspândit în Ierusalim pe cale orală. Nu a fost nevoie să se scrie o relatare despre viaţa lui Iisus, pentru că cei din Ierusalim şi din împrejurimi au fost martori ai lui Iisus şi cunoşteau lucrarea Sa.¹⁴

Totuşi, atunci când Evanghelia s-a răspândit dincolo de Ierusalim, iar martorii oculari nu au mai fost aproape, a apărut nevoia de relatări scrise pentru a-i învăţa pe alţii despre viaţa şi lucrarea lui Iisus. Mulţi savanţi susţin că Evangheliile au fost scrise după 30 - 60 de ani de la moartea lui Iisus.

Luca ne oferă mai multe informaţii despre acest lucru, menţionând la începutul Evangheliei sale motivul pentru care a scris-o: „Deoarece mulţi s-au apucat să alcătuiască o istorisire despre lucrurile pe deplin crezute printre noi, aşa cum ni le-au încredinţat cei care de la început au fost martori oculari şi au devenit slujitori ai Cuvântului, mi s-a părut şi mie potrivit, preaalesule Teofile, după ce am făcut cercetări amănunţite asupra tuturor acestor lucruri, de la începutul lor, să ţi le scriu în ordine, unele după altele, ca astfel să poţi cunoaşte temeinicia lucrurilor în care ai fost învăţat”¹⁵.

Şi Ioan ne spune care este motivul pentru care a scris Evanghelia sa: „Iisus a mai făcut multe alte semne înaintea ucenicilor Săi, care nu sunt scrise în cartea aceasta. Dar acestea au fost scrise pentru ca voi să credeţi că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi crezând să aveţi viaţă în Numele Lui”¹⁶.

Ai citit vreodată ceva din Evangheliile Noului Testament?

Dacă doreşti să cunoşti mai multe despre Iisus, articolul Dincolo de credinţa oarbă îţi oferă un bun rezumat al vieţii Sale.

Contează dacă Iisus realmente a spus şi a făcut ceea ce este scris în Evanghelii?

Da. Pentru ca credinţa să aibă vreo valoare, ea trebuie să se bazeze pe fapte, pe realitate. Iată de ce. Dacă ai zbura cu avionul la Londra, probabil că ai avea încredere că avionul are suficient combustibil şi că nu are probleme mecanice, că pilotul este instruit şi că nu sunt terorişti la bord. Totuşi, nu încrederea ta este cea care te face să ajungi la Londra. Încrederea ta te ajută să te urci în avion. Dar ceea ce te face să ajungi la Londra este integritatea avionului, a pilotului, etc. Te-ai putea baza pe experienţa ta pozitivă a unor zboruri trecute. Dar experienţa ta pozitivă nu ar fi suficientă pentru a face ca avionul să ajungă la Londra. Ceea ce contează este obiectul credinţei tale - este el de încredere?

Conţine Noul Testament o prezentare corectă şi de încredere despre viaţa lui Iisus? Da. Putem avea încredere în Noul Testament, deoarece este susţinut foarte bine de fapte reale. Articolul de faţă a analizat următoarele aspecte: istoricii sunt de aceeaşi părere, arheologia este de aceeaşi părere, cele patru biografii evanghelice sunt în acord una cu cealaltă, starea în care s-au păstrat copiile manuscriselor este remarcabilă, traducerile Noului Testament au o acurateţe superioară. Toate acestea formează un fundament solid pentru a crede ceea ce citim în Noul Testament: că Iisus este Dumnezeu, că a purtat pedeapsa pentru păcatele noastre şi că a înviat din morţi.

http://www.everystudent.ro