Staţia de metrou L’Enfant Plaza, Washington DC, într-o dimineaţă friguroasă de ianuarie 2007.
Un om cântă la vioară 6 piese de Bach timp de 45 de minute. În acest timp, aproximativ 2 milioane de oameni trec prin staţie în toate direcţiile, majoritatea mergând spre serviciu… După 3 minute, un bărbat între două vârste îl observă pe violinist cântând. Se opreşte pentru câteva secunde, după care pleacă mai departe, grăbit; 4 minute mai târziu, violonistul primeşte primul dolar: o femeie îi aruncă un dolar în cutia viorii şi îşi continuă drumul, fără să se oprească. După 6 minute, un tânăr se opreşte, sprijinindu-se de zid, şi îl ascultă. Apoi se uită la ceas şi pleacă grăbit. După câteva minute, un băieţel de 3 ani se opreşte, dar mama lui îl impinge mai departe. Copilul se opreşte iar şi se uită la violonist. În final, mama îl prinde de mână şi îl trage după ea. Copilul merge, dar ţine capul întors şi se uită la cel care cântă. La fel s-a întâmpat cu mai mulţi copii care au trecut pe acolo. Dar toţi părinţii, fără excepţie, i-au tras pe copii după ei şi şi-au continuat drumul.
45 de minute violonistul a cântat. Doar 6 oameni s-au oprit pentru o perioadă puţin mai lungă să îl asculte. Cam 20 de persoane i-au dat bani din mers. A strâns în total 32 de dolari.
După aproape o oră şi-a strâns lucrurile şi a plecat, fără să fie băgat în seamă de cineva. Nimeni nu l-a aplaudat sau l-a lăudat.
Niciunul dintre cei care au trecut prin staţie nu a ştiut că violonistul era Joshua Bell, unul dintre cei mai mari muzicieni din lume, cântând unele dintre cele mai frumoase melodii scrise vreodată, la o vioară a cărei valoare este estimată între 3 şi 5 milioane de dolari. Cu două zile înainte, Joshua Bell a concertat cu casa închisă la un teatru din Boston, unde un bilet costa de la 100 de dolari în sus. Joshua Bell a cântat în staţia de metrou, acţiune organizată de Washington Post, ca parte a unui experiment social despre percepţie, gust şi priorităţile oamenilor.
Intrebările care au reieşit în urma experimentului: în cursul obişnuit al vieţii, putem distinge frumuseţea? Recunoaştem talentul într-un context neaşteptat?
Concluzia experimentului: dacă nu avem un moment în care să ne oprim şi să îl ascultăm pe unul dintre cei mai buni interpreţi din lume, cântând unele dintre cele mai frumoase melodii scrise vreodată, la unul dintre cele mai fine instrumente… câte alte lucruri trecem cu vederea?
Articol publicat in Washington Post
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu