APRECIEREA 1

Cum putem alege sa facem o diferenta in viata cuiva...
O poveste adevarata spusa de Barbara Glanz
tradus de Rodica Botan

In lecturile si sesiunile mele de lucru, citeodata intreb audienta sa inchida ochii si sa se gindeasca la o persona care, cindva, in cursul vietii lor le-a reaprins flacara interioara, le-a incalzit inima, le-a trezit spiritul.
Este o experienta profunda de asemenea pentru noi toti sa ne amintim bucuria de a fi apreciati.
Dupa o astfel de sesiune un domn mi-a multumit pentruca am revizitat acest concept al aprecierii . In urma acestei sesiuni, el si-a amintit de profesoara lui de literatura din clasa a opta care a avut un impact deosebit in viata lui.
Asa ca a planuit sa o caute si sa-i multumeasca. Citeva luni mai tirziu m-a chemat sa-mi spuna ca a gasit-o in sfirsit si ca i-a scris o scrisoare de multumire. Batrina lui profesoara primise scrisoarea lui si astfel in saptamina urmatoare el a primit acest raspuns de la ea…
"Draga John,
Nu ai sa stii nicioadata ce a insemnat scrisoarea ta pentru mine. Am 83 de ani si locuiesc de una singura intr-o locuinta cu o singura camera. Prietenii mei sint dusi de mult. Am fost profesoara pentru 50 de ani, dar scrisoarea ta de multumire este prima scrisoare de acest fel pe care am primit-o vreodata de la un elev de-al meu. Citeodata ma gindeam chiar…"ce am facut oare cu viata mea?". Am sa citesc si recitesc scrisoarea ta pina in ziua cind am sa mor."
In timp ce imi spunea toate astea la telefon, era evident cita emotie ii produsese aceasta scrisoare. Spunea el...ca aceasta profesoara era singura de care se vorbea la fiecare reuniune. Ea fusese profesoara lor favorita. "Noi am iubit-o " spunea el…dar nimeni nu i-a spus asta niciodata, pina cind el i-a trimis acea scrisoare.
Mother Teresa spunea…"Bunatatea este limba inteleasa de toata lumea; chiar si orbii o pot vedea si chiar si surzii o aud."
………………..
Cum ar fi sa incepi anul prin a-ti aminti de oamenii care au avut un impact in viata ta…Cum ar fi sa ii cauti sa le multumesti?
Ar putea sa se intimple minunea sa poti sa dai multa bucurie cuiva…si sa-ti mai si ramina si tie!!!
(de pe blogul Rodicai )

APRECIEREA 2

Cu ceva timp in urma am citit postarea anterioara a prietenei meleRodica si tot atunci am scris si marturisirea de mai jos.
Am rescris-o acuma pentru a arata ca apreciez dascalii care isi fac cu pasiune meseria si chiar am avut ocazia sa intalnesc astfel de oameni deosebiti in viata mea
21.02.2009
In urma cu o saptamana aveam de facut un drum, care necesita transportul cu doua mijloace de transport. Erau doua variante si pe amandoua traseele puteam intampina blocaje in trafic, asa ca am optat la intamplare pentru una dintre ele. Dupa nici doua statii deja traficul a devenit anevoios. Ca sa nu ma impacientez si enervez m-am gandit ca Domnul e la carma tuturor lucrurilor si ca si acest timp ar trebui sa-l folosesc gandindu-ma la ceva sau si ce ar trebui sa inteleg din asta. O prietena marturisea ca merge mult cu masina in drum spre locul de munca si foloseste acest timp pentru a medita la diverse evenimente si invataturi .
M-am urcat in prima masina si uitandu-ma pe fereastra m-am gandit ca poate ar trebui sa merg mai mult pe jos, ca miscarea mi-ar face bine .
Conform fluxul memoriei involuntare mi-am amintit , cat de bine m-am simtit oridecateori am facut miscare, fie mergand in excursii la munte , fie mergand cu bicicleta, fie alergand prin paduri la orientare turistica sau pur si simplu mergand pe jos prin Bucuresti prin parcuri sau pe strazi. Am o viata destul de sedentara atat la servici cat si acasa. Sunt multe indatoriri care necesita mult timp si efort dar care sunt statice. O sa trebuiasca sa imi reorganizez timpul si macar anumite distante in drumul meu ar trebui sa le parcurg pe jos. Ma gandesc pe vremea apostolilor acestia mergeau pe jos mult, prin aer curat timp in care chiar de se umpleau de praf pe picioare , calatoriile le aduceau in cale tot felul de oameni, si era si un mod sanatos de miscare.
Reflectand la acestea mi-am amintit ca a fost o perioada cand Dumnezeu a scos in calea mea un om care m-a ajutat sa-mi schimb modul de viata si ca urmare am reusit sa ies dintr-o stare melancolica si deprimanta. Dansa a fost d-na Stapanoiu profesoara mea de sport din clasele a noua si a zecea. Cu trei ani inainte de-a o intilnii am fost internata in spital pentru patru luni si jumatate cu un reumatism poliarticular . In aceasta periada tratamentul de lunga durata cu prednisone , antibiotice si alte “barbiturice” au adus o ameliorare dar nu o vindecare. Am fost externata numai cu conditia sa tin tratamentul cu strictete acasa. Datorita acestui fapt anul acela nu am mers la scoala iar urmatorii doi ani cand am reluat scoala nu am mai facut sport. Starea mea de sanatate fiind din nou buna in clasa a noua am reluat orele de sport. Atunci a avut loc intalnirea mea cu d-na Stapanoiu care “stapanea” foarte bine orele de sport.
O prietena imi spunea ca ar fi bine sa invatam tot ce Domnul aduce in viata noastra ca nu se stie cand vom avea trebuinta de acele lectii invatate. Asa si cu orele astea de sport din clasa a noua si a zecea, ele au insemnat mult pentru mine si aceasta doamna profesoara , cum aveam sa realizez mult mai tarziu , a avut un rol important in viata mea.
D-na Stapanoiu era o femeie cu o tinuta sportiva care de la inceperea orei pana la sfarsitul acesteia muncea cu noi neobosita. Avea o energie si o perseverenta care ma copleseau. Cand venea ora de sport eram exasperata cand ma gandeam cat o sa ma “terorizeze” doamna cu exercitiile ei. Preferam sa fac in locul orei de sport zece ore de matematica sau romana. Daca vedea ca nu pot sa sar capra ma punea de zece ori sa alerg si sa sar pana reuseam.
O data era sa ma duc gramada cu ea cu capra cu tot. Ma dezobisnuisem in ultimii ani sa fac sport asa ca mi-a fost teribil de greu s-o iau de la capat, mai ales ca in urma tratamentului cu prednisom luasem serios si in greutate. Dar nu numai greutatea era inpedimentul si psihic vorbind nu mai aveam aceiasi incredere in mine , cazusem intr-un fel de melancolie si depresie.
Dar cu Doamna Stapanoiu nu aveam nici o sansa sa stau retrasa. Ma obliga sa trec toate probele. “Pusese ochii pe mine” si nu ma lasa . La fiecare ora pentru mine incepea “calvarul”. In toti acesti doi ani cat am avut-o profesoara a muncit cu mine enorm. Eu credeam la vremea aceea ca ma persecuta. As fi vrut un pic de compasiune , doar vedea ca nu pot, si cand daramata dupa “minunatele’ ei probe asteptam rasplata pe masura efortului depus dezamagire totala..
La ora dansei mai mult de 7 nu obtineam cu tot efortul depus. Incet, incet, am inceput sa imi doresc sa-i demonstrez ca pot si am inceput sa fac cu constiinciozitate toate probele pe care mi le dadea. Dar cu toate acestea se parea ca nu observa sau nu vrea sa observe. In acea perioada acesta a fost un tratament psihologic deosebit, deoarece incepeam sa am din nou dorinta de viata , am inceput din nou sa ma bucur de ce ma inconjoara, am inceput sa devin mai ambitioasa sa am dorinte de viitor si sa mai scap si de ceva kilograme in plus. Astfel ca desi orele erau inca obositoare viata nu mi se mai parea asa de apasatoare.
Pe la sfarsitul clasei a zecea s-a intamplat un incident , care mi-a dezvaluit adevarul si anume ca aceasta profesoara severa de fapt m-a apreciat tot timpul si dorinta ei a fost sincera si buna pentru mine sa ma ajute sa trec nu numai peste handicapul meu fizic dar si peste cel psihic. La sfarsitul trimestrului trebuia sa dam un set de probe la sport. Conform obiceiului d-na Stapanoiu pe parcursul probelor striga la mine sa nu ma las sa continui. Epuizata am reusit sa trec toate probele si pentru prima data am obtinut din partea dansei nota noua. Eram extrem de bucuroasa si multumita ca am putut la asa o profesoara exigenta sa obtin aceasta nota de noua.
O colega din clasa pentru care orele de sport nu erau asa o problema obtinand cu usurinta noua si zece a vociferat nemultumita ca a luat cat mine noua. Adica cum sa fie comparata cu mine care cu efort deabea am terminat probele? ..Atunci am ramas inmarmurita , socata de raspunsul d-nei Stapanoiu. “L-a cat ai muncit tu ti-am dat prea mult , iar ei la cat a muncit i-am dat prea putin”. Adica ea vazuse tot efortul meu?, adica ea ma aprecia? Severitatea ei a fost doar o forma de a ma aduce pe linia de plutire?....Nu-mi venea sa cred….
In anii care au urmat pot spune ca am facut cu placere miscare prin excursii, patinaj, orientare turistica , am mers pe bicicleta, am facut deseori gimnastica, plimbari in parc, mergeam mult pe jos. Uneori cand imi aminteam cum am inceput sa fiu din nou vesela plina de viata imi amintesc de d-na Stapanoiu si cred ca atunci cand vrei sa atingi un obiectiv trebuie sa muncesti cu perseverenta.
Nimic nu e intamplator in viata noastra trebuie doar cu grija sa ne facem partea si cu siguranta Dumnezeu va lucra ca totul sa fie spre binele nostrum…Dealungul timpului imaginea dansei si ce a insemnat aceasta profesoara in viata mea mi-a revenit adesea in minte….
Uneori ma gandeam ca daca as intalni-o i-as marturisi ce a insemnat dansa pentru mine si i-as multumi…Si Dumnezeu mi-a oferit ocazia. Am intalnit-o peste aproximati cinsprezece ani “intamplator” intr-un tramvai. Desi mai imbatranise era tot acea doamna impunatoare pe care o stiam. Am intrat in vorba cu dansa si i-am marturisit cine sunt ce a facut dansa pentru mine si i-am multumit. Isi mai aducea vag aminte de mine si e firesc la cate generatii a invatat si cate eleve ca mine o fi avut. Am multumit lui Dumnezeu pentru ea si pentru ca am putut sa o intalnesc sa-i multumesc si dansei. Aceasta este minunata mea experienta de viata datorata unui om care si-a facut meseria cu constiinciozitate .
Ma gandesc ca si noi acolo unde suntem fiecare ar trebui sa ne facem meseria cu constiinciozitate si astfel Dumnezeu va putea sa lucreze si prin noi…

STITI CE LI SE RECOMANDA COPIILOR DE CLASA 9-A SA CITEASCA??

Stiam ca daca incepe scoala vor incepe si durerile de cap.
Sunt oripilata de ce am aflat ca trebuie sa citeasca obligatoriu copilul meu pentru ora de romana: "Rem" de Mircea Cartarescu.
Pentru ca aceasta carte "e la mare cautare", doar e impusa elevilor, profesoara le-a facut "facilitatea" si le-a trimis-o scanata prin e-mail.
Intr-o tara "cu traditie crestina", in scoala in care se face "religie" si se invata de Dumnezeu ca si Creatorul universului, uitati ce li se impune copiilor sa citeasca. Va redau mai jos un comentariu despre carte din care reiese ce carti dea dreptul scandaloase sunt tinerii de cinsprezece ani obligati sa citeasca. Cartea este numita o "capodopera"??? a literaturii romanesti??? Oaw!!!
Cartea este o blasfemie si un joc periculos pentru mintea unor copii. Cum s-a ajuns oare sa se impuna citirea obligatorie a astfel de infectii??Si de ce eu ca parinte nu am nici un drept sa interzic o astfel de "lectura"?

"Opera se deschide cu imaginea unei garsoniere, de la periferia Bucurestiului.Naratorul, cel care povesteste diegeza, este reprezentat de un paianjen. Acesta devine simbolul Creatorului, al celui ce viseaza, imagineaza spatiul scriptural, reveria locuita de personaje. Prezenta sa sugereaza calitatea Demiurgului de a “tese” prin imagini, intamplari, situatii o lume aparent reala si de a hotari, dupa bunul plac, soarta personajelor sale. Acest paianjen este un narator implicat, isi desconspira identitatea prin marci autoreferentiale(“imi intind labele transparente prin camera”, “ma strecor printre carti, lasandu-mi afara doar cangile de pe care picura veninul”). Textul in ansamblu este o naratiune homodiegetica. Mai intai, faptura hidoasa care strabate toata camera, dezvaluind caracteristicile ei, este un narator de tip auctorial(simuleaza omniscienta si omniprezenta, realizeaza extrospectie,dar si introspectie,o analiza psihologica). Apoi, patrunzand in mintea lui Vali, incepe sa povesteasca din punctul de vedere al acestui personaj. Capata conditia unui narator heterodiegetic de tip narativ actorial.

Cititorul este si el atras in discursul epic, transformat in destinatar explicit al nararii, ceea ce ii confera conditia de naratar.(“Aici, drag cititor, ma tem ca, fara sa vreau, iti voi da o grea lovitura…..Iti pot sugera ca acum, cand ai ajuns la aceste randuri, sa inchizi pentru cinci minute ochii si sa-ti rechemi in minte toate detaliile celei mai frumoase nopti de dragoste pe care ai trait-o”).

REM poate fi considerata o nuvela de tipul naratiunii “in rama”, al “povestii in poveste”, caci in diegeza narata de paianjen sunt cuprinse mai multe lumi citate(diegeze secundare inscrise in prima prin interventia unui personaj narator). Astfel, Vali intrerupe diegeza principala prin relatarea sa despre Maria, “Bloody Mary”, ultima fata, inainte de Svetlana,pe care a iubit-o.

Dupa aceea urmeaza lumea citata de Svetlana( naratiune de gradul al II-lea), care este mult mai vasta decat cea anterioara. Aceasta difera prin cronotop de cea principala, caci actiunea se petrece prin anii ’60, in mai multe locuri din Capitala. Svetlana povesteste mai intai din perspectiva auctoriala. Devine, din personaj, un narator homodiegetic. Echivalenta dintre eul-narator si eul-personaj nu este perfecta. Se creeaza un anumit interval psihologic. Eul narant este reprezentat de Svetlana cea de treizeci si doi de ani,caracterizata prin acumularea unor experiente de viata, viziune matura, atitudine moralizatoare, nostalgie fata de copilarie(“Am sa-ti povestesc niste lucruri petrecute prin anii 1960 sau ’61, cand eram inca o fetita, nu aveam mai mult de doisprezece ani”). In schimb, eul narat, Svetlana cea cu varsta de 12 ani, este o ipostaza a eului narant, aceea legata de copilarie, avand alte caracteristici: spirit ludic, viziune senina asupra vietii. Unghiul din care este povestita naratiunea se schimba. Svetlana nareaza din perspectiva actoriala, echivalenta dintre eul-narant si cel narat fiind perfecta, atunci cand evoca minutios formele jocului desfasurate in cele sapte zile(“…mi-am amintit cu bucurie ca jocul nostru de-a Reginele(cel mai frumos pe care-l jucasem vreodata) continua cu ziua a patra, in care frumoasa Regina Verde avea sa fie Puia….S mai bucuroasa am fost amintindu-mi ca spre seara aveam sa-l vizitez din nou pe Egor.”).

In interiorul acestei lumi citate de ea, identificam o alta lume citata de Egor( naratiune de gradul al III-lea). Tanarul evoca istoria neamului sau de “alungiti”: “Ai mei sunt gruzini de origine, imi spuse. Strabunicul meu a venit in Valahia pe vremea lui Hangerliu, un domnitor cam intr-o ureche. Facea negot de atlazuri la Giurgiu.”

Spre final, cand Svetlana parcurge tot drumul initiatic, atat pe plan oniric,cat si pe plan ludic, ea ajunge in sfarsit sa-si cunoasca Creatorul, reprezentat de scriitorul Mircea Cartarescu. Prin anamneza( intoarcerea “in illo tempore”, la arhetipurile primordiale), Svetlana patrunde in inconstientul colectiv, unde i se releveaza adevarul despre ea insasi-calitatea de personaj- dar si adevarul suprem despre lumea ei- o fictiune- si despre Creatorul acesteia - un scriptor. Acest fapt e cu totul deosebit, caci autorul abstract este inclus in diegeza, devenind personaj in propria opera:” Tanarul nu era de fapt chiar asa tanar. Trebuie sa fi avut aproape treizeci de ani. Dar silueta lui firava, fata ingusta, triunghiulara, parul lung care-i cadea peste urechi in suvite dezordonate, saten-inchis, il faceau sa para de cel mult douazeci si cinci de ani.”.

La sfarsit, iar are loc un transfer de functii naratoriale, de la Svetlana la Vali, apoi la naratorul paianjen:” M-ai uitat, iubit cititor? Sunt eu, naratorul. E drept ca nu mi-am mai scos capsorul gingas la vedre, dar asta fiindca am avut cu totul alta treaba.”