|
ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.” (Ioan.3:16)
sâmbătă, 11 decembrie 2010
DUMNEZEU
duminică, 5 decembrie 2010
SUCCESUL UNI BUN MANAGER
SA NE IUBIM UNII PE ALTII.....
ESTE CREDINTA TA VIZIBILA ?
vineri, 5 noiembrie 2010
VERSETUL ZILEI
Clipe ce nu mai pot fi recuperate....
Tradus Rodica Botan
Era intr-o miercuri seara. O jumatate de duzina de tineri se adunasera in camera tinerilor si eu imi scoteam chitara din cutie in fata celor citiva care se asezasera pe niste saci – “bean bag chairs”. Camera respira a tineret, parfumata de dulceata partasiei acestor tineri. Toti discutau entuziasmati adresindu-se unul altuia cu o camaraderie crestineasca.Toti…cu exceptia lui Andy.
El a intrat in camera fara sa fie observat si, ca intotdeauna, si-a luat postul lui din fundul camerei…Fata lui pistruiata parea timida, aproape speriata si umbrita de un par nu prea ingrijit. Andy isi tinea ochii in jos la mocheta dar cu toate astea se vedea ca este atent la tot ce se intimpla in jurul lui.
-Ok…toata lumea …sa cintam impreuna…am anuntat eu dind tonul la cintarea noastra obisnuita cu care ne incepeam slujirea…
-Hai sa dam slava Domnului…
In citeva secunde grupul de tineri a inceput sa cinte cu puterea tineretii si a inimilor lor dornice de a da slava Domnului…De obicei Andy nu cinta. Se uita in jurul camerei cu miinile adincite in buzunare. La inceput, faptul ca nu participa la inchinarea noastra prin cintare nu m-a deranjat prea tare. Mi-am imaginat ca dupa ce o sa se imprieteneasca putin cu citiva tineri credinciosi, Domnul ii va atinge inima. Dar …pentru Andy prietenia nu venea prea usor.
Andy avea o istorie personala de a se tine departe de colectiv in mod involuntar. Prima data cind mi-am pus ochii pe acest tinar a fost intr-o seara pe luna plina la un meci de polo - pe cind eram antrenor la un liceu. Cu figura lui insirata tocmai iesea din locker room impreuna cu un group galagios de inotatori. El era cel mai marunt dintre inotatori, dar statea si el intre ei, tremurind de frig parca purtind legat de git un semn invizibil care spunea…”si eu vreau sa apartin acestui grup”.
In timp ce inotatorii veterani alunecau cu putere prin apa, Andy a traversat bazinul pe o linie care parca spunea…viteza traficului redusa… Parca cu cit incerca mai tare sa apartina grupului, cu atit semnul acela invizibil ce-l purta la git…crestea. Si am ajuns pina acolo incit sa-l fac pe Andy sa inteleg ca eu pot sa citesc acel semn.
-Hey…Andy, i-am zis in timp ce luase o pauza - ai fost vreodata la biserica?
-Yeah…mi-a raspuns el moale…de citeva ori.
-Vrei sa vi odata cu mine? …i-am mai zis…
-Sigur…de ce nu? …mi-a raspuns…
-Bun. Am sa le spun parintilor ca te iau Miercurea viitoare, seara.
Asta a fost tot. Si intr-o saptamina, Andy a devenit ocupantul coltului din spate al camerei unde se intilnea tineretul. In decurs de o luna, mama lui a inceput sa participe si ea la serviciile adultilor. Era divortata, si o femeie singura care avea doua slujbe ca sa faca fata… lucra ca vinzatoare la o alimentara in timpul zilei si isi facea datoria de mama pentru fiul ei, seara. Dupa ce Andy a realizat ca nu era Mark Spitz, s-a lasat de polo. Mama lui m-a prins intre servicii si mi-a spus rugator…
-Te rog…te rog pastor Tom…incurajeaza te rog pe tineri sa ii intinda o mina prietenoasa baiatului meu… Tot ce are nevoie este de cineva care sa ii dea putina atentie. Cu umerii lasati in jos si tonul vocii ei mi-a spus ca este disperata, ca era obosita de prea multa munca si ca nu avea idee cum sa lucreze cu fiul ei care nu se putea acomoda din punct de vedere social.
-Bineinteles ca am sa ma ocup de asta…am asigurat-o eu. Dar era mai usor de spus decit de facut acest lucru.
Dar mi-am facut un plan. Prima data am atitat niste copii care erau foarte sociali sa il bata la cap, dar ca un possum incoltit, s-a purtat ca si cind ar fi fost mort pina cind acestia au plecat si l-au lasat in pace. I-am impartit in grupuri mici cu un leader…dar nici asta n-a dat rezultate ca nu s-a lipit de nimeni. Si o invitatie ce i-am facut-o personal sa mergem impreuna la un film…nici aia nu s-a materializat. Odata, am reusit sa il fac parte dintr-un skid, dar si acolo a refuzat sa joace alt rol inafara de rolul unui bolovan…Dupa ce toata strategia asta a dat faliment, m-am trezit eu insumi ca devin periculos de indiferent fata de el. Aveam nevoie sa gasesc butonul potrivit in viata lui Andy, dar ca sa-l aflu trebuia sa-mi cheltui ceva timp si nu eram prea bucuros sa sacrific atita timp pentru el.
Oricum insa, in aceasta Miercuri seara, lucrurile pareau sa fie diferite. Parca butonul ala secret era sa fie pus in functie de insusi Andy…Dupa ce am mai cintat citeva strofe, am ridicat privirea si am intrebat daca cineva are ceva de impartasit. Marcie care era cheerleader, ne-a spus de iesirea grupului la un concert ce avea sa fie in curind. Connor, specialistul in football, ne-a dat amanunte detailate de la meciul din Vinerea trecuta. M-am uitat cu atentie dornic sa dau tuturor loc si atentie suficienta si posibilitatea sa impartaseasca tot ce era mai nou in viata lor. Dupa inca citeva amanunte impartasite m-am uitat in jurul camerei sa fiu sigur ca am dat loc tuturora care au vrut sa spuna ceva si apoi…minunea s-a intimplat…
Andy a ridicat mina cu sfiala, dar l-am prins iute in radar…
-Andy, tu ai ceva sa ne spui?
-Am un moped nou, spuse el…
-Spune din nou?
-Am primit un moped…spuse el…
-Un motor bike? Am zimbit la auzul vocii lui. Asta-i grozav…dupa studiul Biblic in seara asta trebuie sa ne ducem s-o vedem…
In camera au incetat absolut toate zgomotele. Daca la careva i-ar fi facut stomacul galagie, s-ar fi auzit. Reactia asta la cele impartasite de Andy, mi-a spus mie ca grupul nu numai ca a recunoscut indrazneala lui Andy, dar citiva au realizat ca asta este un inceput…o schimbare de comportament la el. Un zimbet multumit veni de la un leader de grup si de la alti doi tineri mai maturi un semn cu degetul mare in sus a victorie. Cind Andy a vorbit, ceilalti au ascultat. Dar nici unul nu stia ce sa faca in urmatorul moment…
Andy a recunoscut insa raspunsul meu si apoi imediat dupa aceea si-a luat inapoi pozitia lui veche. Nici nu-mi venea sa cred ca a fost el cel care a vorbit in public…intre tineri. Pentru acest baiat lipsit de siguranta de sine, sa deschida gura in prezenta altor 25 de tineri, era ceva de genul unui miracol. Dupa meeting, m-am dus direct la el si l-am prins exact cind era sa iasa pe usa.
-Vreau sa-ti vad scuterul…i-am zis.
Se vedea ca i-a facut placere cererea mea si mi-a aratat catre parcare.Ceva parca era diferit la el. In loc sa aiba atitudinea aceea nervoasa pe care o avea de obicei, Andy era inflacarat cind vorbea de jucaria asta noua.
L-am urmat afara, dar din nefericire eram numai eu…Ceilalti tineri erau preocupati sau lipsiti de inspiratie sa inteleaga ca pierd o ocazie fantastica sa se apropie de el. Ma uitam in urma sperind ca si altii o sa vina dupa noi, dar cu cit ma uitam cu atita eram mai frustrat.
Si in mijlocul parcarii statea mopedul rosu stralucitor al lui Andy. M-am uitat la moped pe toate partile si apoi i-am ceruit voie sa fac o tura cu el. Dupa citeva rotocoale in jurul parcarii, m-am dat jos si am avut placerea sa-l ascult pe Andy spunindu-mi motivele cele mai rezonabile si profitabile pentru care trebuie sa fii proprietarul unui moped. Faptul ca i-am cistigat increderea lui Andy insa…mi-a dat o placere si mai mare. In timpul acestor scurte minute am putut vorbi cu el mai mult decit toate celelalte discutii combinate pe care le avusesem cu el pina atunci. Nu numai ca am invatat ceva despre moped, dar am invatat ceva despre viata lui Andy la scoala, in familie si credinta lui in Isus Christos.
Cind am incheiat discutia, eram amindoi cu zimbetul pe fata.
-Te vad Duminica…i-am zis in timp ce se urca pe moped.
-Am sa fiu acolo…mi-a zis el fluturind mina in semn de plecare…
Dar acel moment si acea discutie era sa fie ultima pe care o aveam sa o am cu Andy.
Doua zile mai tirziu, in drumul lui spre scoala Andy a intrat cu mopedul in spatele unui truck cu 18 roti. Prins sub axa si cu jacheta strinsa in jurul gitului Andy a fost asfixiat. Fiind fara oxigen pentru mai mult de 15 minute , a fost dus la spital in coma.
Aceasta veste m-a lasat fara putere in picioare si fara grai. Vreo doua zile am umblat asa rugindu-ma si reflectind la acest copil stingher care statea in coltul camerei la ora de tineret. Sase luni de zile, Andy a ramas in viata. In acest timp absenta lui a devenit din ce in ce mai simtita. In fiecare saptamina colegii lui trimiteau flori si carduri si mergeau sa-l viziteze la spital. Printre lacrimi si adesea rugaciuni, grupul de tineri de la biserica a mentionat numele lui Andy si au discutat intre ei despre oportunitati pierdute si prioritati in viata. Sansa sa mai atinga in vreun fel viata lui Andy…trecuse, si ei abia acum realizasera asta.
Marcie si Connor au insotit un alt pastor ca sa duca un card mare pe care toti tinerii au scris mesaje personale. Inainte de a-i duce cardul, Connor care era asezat pe scaunul din spate a citit tare citeva mesaja in auzul tuturor…
-Auziti asta…zise el…”Draga Andy…noi te iubim si ne rugam pentru tine”…”Draga Andy, am dori sa fii aici cu noi. Grabeste-te sa revii.”…”Andy tu esti “cool” (un tip bine)…si noi toti tinem pumii strinsi pentru tine.”
Connor s-a oprit din citit…si a devenit clar pentru toti din camera ca ceva trebuia spus…Connor rupse tacerea si zise…
-N-ar fi fost grozav daca i-am fi spus toate aceste lucruri inainte de accident?
Nimeni nu i-a raspuns. Nu era nevoie de nici un raspuns… Ciudat cum un tinar nepieptanat poate sa atinga atitea vieti. Fara nici un cuvint spus, Andy a invatat acest grup de tineri care este valoarea unei fiinte umane, nesiguranta zilei de miine si importanta pe care o are fiecare individ.
La inmormintarea lui, membrii bisericii, administratia scolii, si peste 100 de adolescenti din vecinatatea unde locuia, tineri de la scoala si de la biserica, au venit sa spuna adio unui tinar care atunci cind a fost in viata era una cu peretele de care statea sprijinit. Poate spuneau si ei adio spiritului de indiferenta in care se complacusera fata de oamenii din jur pe care de multe ori nu-i bagam in seama.
Din acea zi, ceva deosebit s-a petrecut cu grupul nostru de tineri de la biserica. Sigur ca unii inca veneau la tineret tirziu si faceau galagie, glumeau si aruncau poante in jur pentru orice lucru marunt facut gresit, dar in mod miraculos, nu a trbuit sa-i amintesc niciunuia sa fie primitori si sa imbratiseze pe cei care veneau pentru prima data la tineret. Noi sositi erau imediat inclusi si le dadeau carduri spunindu-le ca sint bine veniti.
Bineinteles ca si acum avem cite un “Andy” care vine la tineret…numai ca poarta alt nume. Dar niciodata “Andy” nu va mai fi ignorat in asa fel incit sa dispara si sa devina una cu peretele din fundul salii…toti o sa avem grija ca acest lucru sa nu se mai intimple niciodata!!!
luni, 1 noiembrie 2010
SA-I RESPECTAM PE CEI BATRANI
Il chema Mihai. Avea parul rebel, dat cu mult gel, purta un tricou gaurit, niste blugi decolorati si umbla descult. Asa s-a imbracat in toti cei patru ani de facultate. Avea o minte stralucita, o gandire mai degraba ezoterica, dar foarte luminoasa. Candva in cei patru ani petrecuti in amfiteatre, Mihai s-a intalnit cu adevaratul Isus si s-a convertit.
Peste drum de campus se afla o biserica renumita, foarte conservatoare. Tare isi doreau membrii ei sa initieze o lucrare printre studentii de campus, dar nu prea stiau ei de unde si cum sa inceapa.
Intr-o zi, Mihai a hotarat ca vrea sa viziteze biserica. Zis si facut! A intrat pe usa bisericii descult, cu tricoul lui gaurit si blugii soiosi si cu parul gelat in toate directiile. Serviciul divin incepuse deja, locurile erau aproape toate ocupate, asa ca Mihai a luat-o pe culoarul central al bisericii cautandu-si cu privirea un loc. Nicio sansa! Niciun loc liber! In timp ce Mihai inainta preocupat spre amvon, oamenii au inceput sa se foiasca pe scaunele lor, dar nimeni n-a comentat nimic. Mihai se afla deja la cativa pasi de amvon, cand si-a dat seama ca nici macar in primele randuri nu era niciun loc liber. S-a uitat in jur si in cele din urma, s-a asezat pe covorul cu arabescuri, chiar in fata amvonului.
Ce-i drept, comportamentul lui Mihai n-ar fi ridicat niciun semn de intrebare la o intalnire studenteasca, insa nu se intamplase niciodata, dar chiar niciodata asa ceva in respectabila biserica de peste drum de campus! Oamenii isi dateau coate, iar atmosfera era la fel de incarcata ca inaintea unei furtuni. Pastorul, care urmarea totul de dupa amvon, observase ca din spatele bisericii, din chiar ultimul rand, se ridicase unul dintre diaconii bisericii si o pornise incet spre Mihai.
Diaconul era pe la 80 de ani, cu parul de un alb ca spuma laptelui, imbracat la costum „in patru ace” (inclusiv vesta!) – dupa toate aparentele un om evlavios, foarte elegant, respectabil si politicos. Da, se folosea de un baston la mers si se indrepta incet, dar hotarat spre acest tanar cu comportament atat de ciudat. Si toata lumea era de acord ca diaconul nu putea fi chiar deloc condamnat pentru ceea ce urma sa faca. Cine ar fi putut sa-i pretinda unui om de varsta lui, cu o educatie cat se poate de aleasa si o viata vadit impecabila, sa inteleaga un amarat de student ce si-a gasit sa ocupe loc nici mai mult, dar nici mai putin decat pe covorul din fata amvonului?
I-a trebuit foarte mult diaconului pana sa ajunga la Mihai. In biserica se asternuse o tacere de mormant. Se auzea doar bocanitul usor aritmic al bastonului pe culoarul bisericii. Toti ochii erau pironiti asupra batranelului cu bastonul. Daca ar fi cazut un ac, pana si ingerii din ceruri i-ar fi auzit ecoul!
Pastorul era la fel de tacut ca toti ceilalti. Toti, dar absolut toti asteptau cu sufletul la gura deznodamantul. In cele din urma, batranul diacon a ajuns in dreptul tanarului. S-a oprit. S-a uitat spre el si …a lasat sa-i cada bastonul la picioarele lui, dupa care s-a aplecat incetisor, cu vizibil efort, inspre studentul nostru… De fapt, s-a asezat cu mare greutate langa el, pe covor, astfel incat baiatul sa nu mai fie singur.
Tacere deplina. Nimeni, niciun cuvant. Dar nu de indignare, ci de emotie. Cand a reusit sa-si invinga emotia, pastorul a rostit cu voce grava:
- "Probabil ca peste cateva zile nu va veti mai aduce aminte ce va voi predica in cele ce urmeaza. Dar nu veti uita ceea ce tocmai ati vazut desfasurandu-se inaintea ochilor dumneavoastra."
Furtunile vieteii
joi, 28 octombrie 2010
Push - Roaga-te pana ceva se intampla !
|
miercuri, 13 octombrie 2010
CAND IUBESTI UN OM
Ce inseamna sa iubesti un om?
A iubi un om înseamnă
a-i contempla sentimentele,
aspiraţiile şi suferinţele,
visele şi bucuriile, lipsurile şi temerile.
A iubi un om înseamnă
să treci dincolo de veşminte,
dincolo de masca ce te poate minte
spre locul cel mai fierbinte...
Inima lui e grai fără cuvinte.
A iubi un om înseamnă
să fii plin de compasiune
să-i înţelegi durerea chiar de nu ţi-o spune...
Să laşi lacrima să se-mpreune
cu a lui tăcută rugăciune.
A iubi un om înseamnă
a-i oferi şansa să fie ascultat,
să se simtă iubit, respectat,
să vadă că-i apreciat,
să nu-i impui nimic forţat.
A iubi un om înseamnă
a-i recunoaşte dreptul la propria-i cale,
chiar dacă diferă de crezurile tale.
Să-i apreciezi sincer părerile sale
fără să-l judeci pentru-ale lui greşale.
A iubi un om înseamnă
să-ţi expui transpartent dorinţele,
sentimentele şi vulnerabilităţile...
Să-ţi exprimi sincer gândurile,
Să spui fără ruşine :”Acesta-s eu, omule!”
A iubi un om înseamnă
să ai curajul să urci spre Calvar,
să te dăruieşti pe tine, în mod voluntar,
să te jertfeşti dacă-i necesar
sorbind al suferinţei greu amar
A iubi un om înseamnă
să-i răspunzi când greşeşte, cu blândeţe,
Chiar de-i vinovat, să-l mângâi cu tandreţe,
Să nu-i strigi pacatul pe uliţi, prin pieţe...
Ochii tăi în lacrimi privirea-i să-i răsfeţe!
A iubi un om înseamnă
să-i simţi prezenţa ca o binecuvântare...
Alături de el, să zbori cu-nfiorare
Pe-aripi de dor, ca-ntr-o visare
Spre Primăvara Vieţii viitoare.
Aşadar,a iubi un om înseamnă
a duce povara dragostei depline,
a te iubi, la urma urmelor, pe tine,
suflet călător, prin taina simfoniilor divine,
spre părtăşia sfântă a Luminii senine.
APRECIEREA 1
O poveste adevarata spusa de Barbara Glanz
tradus de Rodica Botan
In lecturile si sesiunile mele de lucru, citeodata intreb audienta sa inchida ochii si sa se gindeasca la o persona care, cindva, in cursul vietii lor le-a reaprins flacara interioara, le-a incalzit inima, le-a trezit spiritul.
Este o experienta profunda de asemenea pentru noi toti sa ne amintim bucuria de a fi apreciati.
Dupa o astfel de sesiune un domn mi-a multumit pentruca am revizitat acest concept al aprecierii . In urma acestei sesiuni, el si-a amintit de profesoara lui de literatura din clasa a opta care a avut un impact deosebit in viata lui.
Asa ca a planuit sa o caute si sa-i multumeasca. Citeva luni mai tirziu m-a chemat sa-mi spuna ca a gasit-o in sfirsit si ca i-a scris o scrisoare de multumire. Batrina lui profesoara primise scrisoarea lui si astfel in saptamina urmatoare el a primit acest raspuns de la ea…
"Draga John,
Nu ai sa stii nicioadata ce a insemnat scrisoarea ta pentru mine. Am 83 de ani si locuiesc de una singura intr-o locuinta cu o singura camera. Prietenii mei sint dusi de mult. Am fost profesoara pentru 50 de ani, dar scrisoarea ta de multumire este prima scrisoare de acest fel pe care am primit-o vreodata de la un elev de-al meu. Citeodata ma gindeam chiar…"ce am facut oare cu viata mea?". Am sa citesc si recitesc scrisoarea ta pina in ziua cind am sa mor."
In timp ce imi spunea toate astea la telefon, era evident cita emotie ii produsese aceasta scrisoare. Spunea el...ca aceasta profesoara era singura de care se vorbea la fiecare reuniune. Ea fusese profesoara lor favorita. "Noi am iubit-o " spunea el…dar nimeni nu i-a spus asta niciodata, pina cind el i-a trimis acea scrisoare.
Mother Teresa spunea…"Bunatatea este limba inteleasa de toata lumea; chiar si orbii o pot vedea si chiar si surzii o aud."
………………..
Cum ar fi sa incepi anul prin a-ti aminti de oamenii care au avut un impact in viata ta…Cum ar fi sa ii cauti sa le multumesti?
Ar putea sa se intimple minunea sa poti sa dai multa bucurie cuiva…si sa-ti mai si ramina si tie!!!
(de pe blogul Rodicai )
APRECIEREA 2
Am rescris-o acuma pentru a arata ca apreciez dascalii care isi fac cu pasiune meseria si chiar am avut ocazia sa intalnesc astfel de oameni deosebiti in viata mea
21.02.2009
In urma cu o saptamana aveam de facut un drum, care necesita transportul cu doua mijloace de transport. Erau doua variante si pe amandoua traseele puteam intampina blocaje in trafic, asa ca am optat la intamplare pentru una dintre ele. Dupa nici doua statii deja traficul a devenit anevoios. Ca sa nu ma impacientez si enervez m-am gandit ca Domnul e la carma tuturor lucrurilor si ca si acest timp ar trebui sa-l folosesc gandindu-ma la ceva sau si ce ar trebui sa inteleg din asta. O prietena marturisea ca merge mult cu masina in drum spre locul de munca si foloseste acest timp pentru a medita la diverse evenimente si invataturi .
M-am urcat in prima masina si uitandu-ma pe fereastra m-am gandit ca poate ar trebui sa merg mai mult pe jos, ca miscarea mi-ar face bine .
Conform fluxul memoriei involuntare mi-am amintit , cat de bine m-am simtit oridecateori am facut miscare, fie mergand in excursii la munte , fie mergand cu bicicleta, fie alergand prin paduri la orientare turistica sau pur si simplu mergand pe jos prin Bucuresti prin parcuri sau pe strazi. Am o viata destul de sedentara atat la servici cat si acasa. Sunt multe indatoriri care necesita mult timp si efort dar care sunt statice. O sa trebuiasca sa imi reorganizez timpul si macar anumite distante in drumul meu ar trebui sa le parcurg pe jos. Ma gandesc pe vremea apostolilor acestia mergeau pe jos mult, prin aer curat timp in care chiar de se umpleau de praf pe picioare , calatoriile le aduceau in cale tot felul de oameni, si era si un mod sanatos de miscare.
Reflectand la acestea mi-am amintit ca a fost o perioada cand Dumnezeu a scos in calea mea un om care m-a ajutat sa-mi schimb modul de viata si ca urmare am reusit sa ies dintr-o stare melancolica si deprimanta. Dansa a fost d-na Stapanoiu profesoara mea de sport din clasele a noua si a zecea. Cu trei ani inainte de-a o intilnii am fost internata in spital pentru patru luni si jumatate cu un reumatism poliarticular . In aceasta periada tratamentul de lunga durata cu prednisone , antibiotice si alte “barbiturice” au adus o ameliorare dar nu o vindecare. Am fost externata numai cu conditia sa tin tratamentul cu strictete acasa. Datorita acestui fapt anul acela nu am mers la scoala iar urmatorii doi ani cand am reluat scoala nu am mai facut sport. Starea mea de sanatate fiind din nou buna in clasa a noua am reluat orele de sport. Atunci a avut loc intalnirea mea cu d-na Stapanoiu care “stapanea” foarte bine orele de sport.
O prietena imi spunea ca ar fi bine sa invatam tot ce Domnul aduce in viata noastra ca nu se stie cand vom avea trebuinta de acele lectii invatate. Asa si cu orele astea de sport din clasa a noua si a zecea, ele au insemnat mult pentru mine si aceasta doamna profesoara , cum aveam sa realizez mult mai tarziu , a avut un rol important in viata mea.
D-na Stapanoiu era o femeie cu o tinuta sportiva care de la inceperea orei pana la sfarsitul acesteia muncea cu noi neobosita. Avea o energie si o perseverenta care ma copleseau. Cand venea ora de sport eram exasperata cand ma gandeam cat o sa ma “terorizeze” doamna cu exercitiile ei. Preferam sa fac in locul orei de sport zece ore de matematica sau romana. Daca vedea ca nu pot sa sar capra ma punea de zece ori sa alerg si sa sar pana reuseam.
O data era sa ma duc gramada cu ea cu capra cu tot. Ma dezobisnuisem in ultimii ani sa fac sport asa ca mi-a fost teribil de greu s-o iau de la capat, mai ales ca in urma tratamentului cu prednisom luasem serios si in greutate. Dar nu numai greutatea era inpedimentul si psihic vorbind nu mai aveam aceiasi incredere in mine , cazusem intr-un fel de melancolie si depresie.
Dar cu Doamna Stapanoiu nu aveam nici o sansa sa stau retrasa. Ma obliga sa trec toate probele. “Pusese ochii pe mine” si nu ma lasa . La fiecare ora pentru mine incepea “calvarul”. In toti acesti doi ani cat am avut-o profesoara a muncit cu mine enorm. Eu credeam la vremea aceea ca ma persecuta. As fi vrut un pic de compasiune , doar vedea ca nu pot, si cand daramata dupa “minunatele’ ei probe asteptam rasplata pe masura efortului depus dezamagire totala..
La ora dansei mai mult de 7 nu obtineam cu tot efortul depus. Incet, incet, am inceput sa imi doresc sa-i demonstrez ca pot si am inceput sa fac cu constiinciozitate toate probele pe care mi le dadea. Dar cu toate acestea se parea ca nu observa sau nu vrea sa observe. In acea perioada acesta a fost un tratament psihologic deosebit, deoarece incepeam sa am din nou dorinta de viata , am inceput din nou sa ma bucur de ce ma inconjoara, am inceput sa devin mai ambitioasa sa am dorinte de viitor si sa mai scap si de ceva kilograme in plus. Astfel ca desi orele erau inca obositoare viata nu mi se mai parea asa de apasatoare.
Pe la sfarsitul clasei a zecea s-a intamplat un incident , care mi-a dezvaluit adevarul si anume ca aceasta profesoara severa de fapt m-a apreciat tot timpul si dorinta ei a fost sincera si buna pentru mine sa ma ajute sa trec nu numai peste handicapul meu fizic dar si peste cel psihic. La sfarsitul trimestrului trebuia sa dam un set de probe la sport. Conform obiceiului d-na Stapanoiu pe parcursul probelor striga la mine sa nu ma las sa continui. Epuizata am reusit sa trec toate probele si pentru prima data am obtinut din partea dansei nota noua. Eram extrem de bucuroasa si multumita ca am putut la asa o profesoara exigenta sa obtin aceasta nota de noua.
O colega din clasa pentru care orele de sport nu erau asa o problema obtinand cu usurinta noua si zece a vociferat nemultumita ca a luat cat mine noua. Adica cum sa fie comparata cu mine care cu efort deabea am terminat probele? ..Atunci am ramas inmarmurita , socata de raspunsul d-nei Stapanoiu. “L-a cat ai muncit tu ti-am dat prea mult , iar ei la cat a muncit i-am dat prea putin”. Adica ea vazuse tot efortul meu?, adica ea ma aprecia? Severitatea ei a fost doar o forma de a ma aduce pe linia de plutire?....Nu-mi venea sa cred….
In anii care au urmat pot spune ca am facut cu placere miscare prin excursii, patinaj, orientare turistica , am mers pe bicicleta, am facut deseori gimnastica, plimbari in parc, mergeam mult pe jos. Uneori cand imi aminteam cum am inceput sa fiu din nou vesela plina de viata imi amintesc de d-na Stapanoiu si cred ca atunci cand vrei sa atingi un obiectiv trebuie sa muncesti cu perseverenta.
Nimic nu e intamplator in viata noastra trebuie doar cu grija sa ne facem partea si cu siguranta Dumnezeu va lucra ca totul sa fie spre binele nostrum…Dealungul timpului imaginea dansei si ce a insemnat aceasta profesoara in viata mea mi-a revenit adesea in minte….
Uneori ma gandeam ca daca as intalni-o i-as marturisi ce a insemnat dansa pentru mine si i-as multumi…Si Dumnezeu mi-a oferit ocazia. Am intalnit-o peste aproximati cinsprezece ani “intamplator” intr-un tramvai. Desi mai imbatranise era tot acea doamna impunatoare pe care o stiam. Am intrat in vorba cu dansa si i-am marturisit cine sunt ce a facut dansa pentru mine si i-am multumit. Isi mai aducea vag aminte de mine si e firesc la cate generatii a invatat si cate eleve ca mine o fi avut. Am multumit lui Dumnezeu pentru ea si pentru ca am putut sa o intalnesc sa-i multumesc si dansei. Aceasta este minunata mea experienta de viata datorata unui om care si-a facut meseria cu constiinciozitate .
Ma gandesc ca si noi acolo unde suntem fiecare ar trebui sa ne facem meseria cu constiinciozitate si astfel Dumnezeu va putea sa lucreze si prin noi…
ULTIMUL ALERGATOR
tradus Rodica Botan
“Marathonul Annual” din orasul meu se tine de obicei vara cind temperaturile sint insuportabile. Mi se daduse misiunea sa insotesc in ambulanta grupul de alergatori in caz ca cineva ar avea nevoie de vreo interventie medicala. Soferul ambulantei impreuna cu mine aveam aer conditionat in ambulanta si asteptam gongul la ceva distanta de grupul de 100 si ceva de atleti care erau asezati la linia de pornire.
“Noi trebuie sa stam in spatele ultimului atlet, asa ca ia-o incet…i-am zis soferului, Doug, cind s-a dat startul. “Sa speram ca ultimul alergator o sa aiba viteza…” zise el rizind.
Cum incepusera sa-si ia fiecare locul, cei mai rapizi alergatori incepusa sa se piarda din vedere…si ochii mi se oprira pe o femeie cu pantaloni scurti albastii si luciosi de alergator si o bluza alba, prea larga pentru ea. “Doug…uita-te”…
Fara cuvinte ne uitaram unul la altul si fara sa ni se spuna… am stiut ca asta este ultimul alergator. Picioarele erau intoarse spre inauntru in timp ce genunchiul sting era sucit inafara. Picioarele ei erau indoite si atit de sucite ca aproape parea imposibil sa crezi ca poate sa mearga…darmite sa alerge un marathon.
Dough si cu mine priveam in tacere cum incet, incet avansa. Nu am scos nici unul un singur cuvintel. Ne miscam cu ambulanta un pic si apoi asteptam ca sa prinda ea un pic de distanta, apoi din nou ne mai miscam un pic.
Privind-o cum cu atita greutate punea un picior in fata celuilalt, m-am trezit parca respirind greu pentru ea si cu rasuflarea taiata impingind-o mintal sa avanseze. In alte momente as fi vrut sa se opreasca dar in acelasi timp ma rugam sa nu se opreasca ci sa-si termine cursa.
In sfirsit…era ultima ramasa pe pista. Imi curgeau lacrimile in timp ce emotionat stateam pe marginea scaunului si priveam cu admiratie profunda si respect, si poate reverenta cum se forta inainte cu o determinare de fier, parcurgind ultima mila.
Cind in sfirsit linia de sosire aparu in fata noastra, peste tot era plin de gunoi lasat acolo de multimile de oameni care sarbatorisera deja pe cistigatori si plecasera acasa de mult. Dar, stind drept si mindru, la sosire statea un om singur, asteptind. Din hirtie creponata crease o panglica pe care o tinea cu o mina si cealalta o legase de un stilp. Incet, ultimul alergator trecu linia de sosire rupind panglica si lasind in urma doua jumatati fluturind in urma ei…
Nu cunosc numele acestei femei, dar in acea zi, ea a devenit bucatica din viata mea, o parte de care imi amintesc mereu si de care depind in unele momente. Pentru ea, marathonul n-a insemnat sa ii intreaca pe ceilalti alergatori, sau sa cistige trofeul, pentru ea a insemnat sa sfirseasca ceea ce si-a propus sa faca, cu orice sacrificiu. Cind gindesc uneori ca anumite lucruri sint prea dificile sau imi iau prea mult timp, sau cind am pe buze fraza…”nu mai pot sa fac…una sau alta”, ma gindesc la ultimul alergator…si orice am de facut incepe sa mi se para mult mai usor…
………………………………
Nu stiu daca mai e nevoie sa va spun ce simtaminte am avut traducind aceste rinduri. M-am gindit la multele situatii cind am irosit timp si energie fiind in competitie cu …persoane care la ora asta sint atit de neimportante; sau cind am cheltuit resurse pretioase sa impresionez pe cineva…si de obicei persoanele respective nu merita impresionate…
Si in acelasi timp, exista in noi dorinta sa facem o lucrare buna, sfinta pentru Dumnezeu. Si in fiecare an ne luam angajamente, dar ne pierdem pe parcurs. Sintem handicapati in unele privinte, neputinciosi in altele, inceti si lipsiti de coordonare. Dar undeva la linia de sosire Dumnezeu, Tatal nostru iubitor ne asteapta …ne asteapta ca pe niste invingatori , nu conteaza cit timp ne ia, nu conteaza ca altii au terminat mai repede…Amintiti-va de Fiul risipitor.
Poate anul asta ne hotarim sa fim mai sirguinciosi si sa ne straduim mai mult…un pas in fata celuilalt, catre tinta noastra; acolo ne asteapta o rasplata vesnica!
(de pe blogul Rodicai)
BENEFICIUL MERELOR
2. Scad nivelul colesterolului.
3. Detoxifica organismul si au proprietati antivirale.
4. Merele previn constipatia, deoarece ajuta in procesul digestiei.
5. Un mar mare ofera aproape 30% din cantitatea minima de fibre care trebuie consumata zilnic.
Digestie mai buna cu un mar pe zi
Cura de mere pentru detoxifiere
Specialistii in medicina naturista recomanda cura de mere pentru detoxifierea organismului. In timpul curei mancati mere si beti mult suc de mere. Aceasta cura nu trebuie tinuta mai mult de cateva zile, pentru a nu priva organismul de nutrientii esentiali (proteine, grasimi de calitate care nu se gasesc in mere). Pentru a profita de beneficiile merelor, beti suc proaspat stors.Sucul proaspat de mere este energizant, stimuleaza activitatea musculara, fiind recomandat cu precadere sportivilor. De asemenea, sucul de mere este un remediu contra asteniei sub toate formele ei. Starile de astenie, starile depresive sunt date de multe ori de carenta de vitamina C. Lipsa vitaminei C din dieta afecteaza sinteza noradrenalinei, un neurotransmitator de la nivelul creierului, iar un nivel scazut al noradrenalinei este pus in legatura cu astenia, starile depresive.
100 g mere contin 12 mg vitamina C, numita si vitamina imunitatii. Astfel, un mar pe zi ne apara de raceli iarna si de astenie primavara.
Mere pentru eliminarea calculilor biliari
Cura cu mere are proprietati diuretice si depurative. Persoanele cu probleme renale sau biliare vor fi mirate sa constate ca o cura cu mere le poate ajuta sa elimine nisipul si pietrele de la rinichi sau caile biliare.Stiati ca medicul francez Denis Dumont (1830-1886) a remarcat la sfarsitul secolului al XIX-lea ca pietrele la rinichi erau foarte rare in Normandia. Dr. Denis Durmont punea aceasta pe seama faptului ca normanzii consumau mult cidru (bautura obtinuta prin fermentarea sucului de mere), o metoda inedita de prevenire a calculilor renali.
Reumaticii pot urma si ei o cura cu mere. Datorita proprietatilor depurative, merele pot ajuta la eliminarea depunerilor de saruri din articulatii, scazand intensitatea durerilor articulare.
Merele sunt bune si in guta, deoarece elimina acidul uric. Acidul uric provoaca guta in cazul persoanelor cu o dieta foarte bogata in carne. Potasiul si acidul malic din mere previn depunerea acidului uric in articulatii.
Merele in cura de slabire
Merele nu lipsesc din nici o cura de slabire. Merele calmeaza foamea, dau senzatia de satietate cu doar 50 de calorii la 100 g. Persoanele care au probleme cu greutatea pot incerca o cura cu mere de cateva zile, timp in care vor manca 1-1,5 kg de mere zilnic. Merele impiedica asimilarea grasimilor, datorita fibrelor. Au putine calorii, element important in orice cura de slabire. Iar continutul ridicat de potasiu favorizeaza eliminarea din organism a surplusului de apa.Ce este indicat?
Semintele de mar contin iod. Potrivit studiilor, 5-6 seminte de mar ne asigura doza zilnica de iod. Lipsa iodului din alimentatie incetineste dezvoltarea psihica si fizica a copiilor si provoaca gusa la adulti.Ce nu este indicat?
Merele decojite nu sunt recomandate. O data cu coaja sunt inlaturate si o mare parte din fibre, si unele vitamine. Nici sucul de mere din comert nu este indicat, deoarece contine zahar adaugat si conservanti periculosi pentru sanatate.Valori nutritive/100 g mere
- Calorii – 55
- Apa – 84%
- Fructoza – 8,4 g
- Glucoza – 2 g
- Fibre- 5 g
- Calciu – 6 mg
- Magneziu – 5 mg
- Fosfor – 11 mg
- Potasiu – 17 mg
- Vitamina C – 12 mg